A apărut din nimic! Dar joacă titular meci de meci la Oţelul. Cine este acest fotbalist al cărui nume provoacă zâmbete. “A venit singur la noi, la o selecţie, pe la 17 ani. E dintr-o familie simplă, însă din modestia asta s-a născut o ambiţie fără margini. Cred că va fi noul Dorinel Munteanu al României”, afirmă Auraş Braşoveanu, preşedintele Dunării Galaţi, primul club al lui Bourceanu. La 19 ani, era titular în Liga a II-a, într-o echipă din care mai făceau parte Izvoranu, Milea, de la Farul, sau Daniel Orac. “Cam atunci a trebuit să facă alegerea. Era şi un elev studios, iar părinţii trăgeau de el să continue la clasa de matematică-fizică a celui mai bun colegiu din oraş, Vasile Alecsandri. El, însă, a vrut fotbal. A crezut în steaua lui. A lăsat cartea şi a trecut la liceul cu profil sportiv”, explică Braşoveanu.
Cu chelie, din superstiţie!
Spre deosebire de alţi tineri, Bourceanu nu e un tip care să epateze. “Vreţi să vorbiţi cu mine? Nu, mulţumesc, eu sunt antimodelul perfect”, afirmă Alex, căruia i se mai spune şi “Robotul”, pentru deter – minarea din joc. De ce se consideră antimodel? “Păi nu am maşină, mă duc cu microbuzul sau taxiul la antrenamente. Am în cap să-mi iau casa mea, nu automobile de lux”, zice.
Altceva: s-a logodit de aproape doi ani, “aşa că nu am treabă cu cluburile sau cu alte chestii d-astea”. În fine: “Nu sunt prea frumos!”. Într-adevăr, Alex joacă de trei ani ras pe cap: “E o superstiţie! Acum trei ani, am avut cel mai bun sezon al meu şi de atunci mi-am zis că acea chelie îmi poartă noroc! În plus, nu schimb ghetele cu care joc decât atunci când se rup!”.
S-ar potrivi cu Rapid
Deşi nu o spune, Bourceanu, care a ajuns anul acesta la Oţelul, după ce Dunărea retrogradase în al treilea eşalon, visează să joace la o echipă mare. “I s-ar potrivi o echipă tehnică. Rapid ar fi pe placul lui”, dezvăluie Braşoveanu. Acum un an şi jumătate, Alex a fost dorit şi de Dinu Gheorghe şi Răzvan Lucescu la FC Braşov.
Oţelul l-a luat cu 60.000 €
Bourceanu, care va bifa azi al doilea meci pentru România A (ora 14.00, amical în Ghencea cu Steaua), a fost achiziţionat anul acesta de Oţelul Galaţi. “Dunărea şi Oţelul sunt coproprietare. Echipa din prima ligă ne-a virat 60.000 de euro şi mai avem şi 50% din suma viitorului transfer”, explică Auraş Braşoveanu.