Trupa lui Gică Hagi a deschis scorul dintr-un penalty controversat, dictat de arbitrul FIFA Ovidiu Hațegan pentru un henț la Belu, deși mingea l-a lovit în față pe fundașul bănățean.

Este al șaptelea penalty primit de revelația Ligii 1, în cele 21 de etape, iar acesta vine la doar câteva zile după ce antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, criticase stilul general în care sunt conduse partidele formației din Ovidiu: ”Viitorul primește cam ușor penalty-uri”.

Hagi a ripostat: ”Ce să fac, Mircea, dacă noi jucăm fotbal? Noi combinăm bine”. Înaintea de a face pace cu Gică, Rednic a mai spus: ”Da, Hagi combină, tot combină de vreo trei ani și acum a ajuns sus pentru că merită să fie acolo”.

Viitorul, care are cea mai bună ofensivă din Liga 1, cu 42 de goluri, a devenit lider și în topul penalty-urilor, cu cele șapte lovituri de la 11 metri primite, în timp ce Dinamo se află pe ultimul loc, cu un singur penalty primit. De aici, probabil, apare și frustrarea lui Mircea Rednic.

14,2%

din cele 42 de goluri marcate de Viitorul în cele 21 de meciuri din Liga 1 au fost realizate din lovituri de la 11 metri

Pe de altă parte, Viitorul și Dinamo se află la egalitate, cu trei penalty-uri dictate împotrivă.

Viitorul, Astra și Pandurii au acaparat podiumul în ”topul penalty-urilor primite”, celelalte echipe aflate în zona de play-off sunt departe. Steaua pe locul 7, iar Dinamo și ASA, în subsol.

1. VIITORUL (7 penalty-uri / 6 transformate)

Etapa 1: Viitorul – CFR 2-2 (Cernat 2, ambele din penalty)

Etapa 6: CSU Craiova – Viitorul 1-2 (Tănase – penalty)

Etapa 7: Viitorul – Chiajna 3-1 (Tănase – penalty, I. Hagi – penalty ratat)

Etapa 16: Dinamo – Viitorul 1-5 (Tănase – penalty)

Etapa 21: ACS Poli – Viitorul 1-2 (Cernat – penalty)

2. ASTRA GIURGIU (6 penalty-uri / 5 transformate)

Etapa 5: ACS Poli – Astra 1-3 (Enache – penalty)

Etapa 6: Astra – Steaua 2-0 (Budescu – penalty)

Etapa 10: Astra – Pandurii 1-2 (Boldrin – penalty ratat)

Etapa 12: Astra – FC Botoșani 1-0 (Alibec – penalty)

Etapa 18: Astra – ACS Poli 2-2 (Budescu – penalty)

Etapa 20: Astra FC Voluntari (Alibec – penalty)

3. PANDURII (6 penalty-uri / 4 transformate)

Etapa 4: Pandurii – CSMS Iași 3-0 (M. Roman – penalty ratat)

Etapa 5: Petrolul – Pandurii 1-1 (M. Roman – penalty)

Etapa 10: Astra – Pandurii 1-2 (Hora – penalty)

Etapa 13: Pandurii – Viitorul 1-0 (Hora – penalty)

Etapa 18: Pandurii – Petrolul 3-2 (Săpunaru – penalty)

Etapa 19: Pandurii – Chiajna 2-0 (Hora – penalty)

4. STEAUA (3 penalty-uri / 3 transformate)

Etapa 8: CSU Craiova – Steaua 1-2 (Tade – penalty)

Etapa 11: Steaua – Chiajna 3-1 (N. Stanciu – penalty)

Etapa 12: Steaua – FC Voluntari 3-1 (N. Stanciu – penalty)

5. ASA TÎRGU-MUREȘ (2 penalty-uri / 1 transformat)

Etapa 10: ASA – Petrolul 1-1 (G. Mureșan – penalty ratat)

Etapa 15: ASA – Astra 3-1 (Brandan – penalty)

6. DINAMO (1 penalty / 1 transformat)

Etapa 4: Dinamo – ACS Poli 2-1 (C. Matei – penalty)

Viitorul este lider și în clasamentul fair-play, cu cele mai puține cartonașe galbene (46), fără niciun cartonaș roșu, conform site-ului liga1.ro.

Citește și: ACS Poli – Viitorul 1-2. Cadou de Moș Nicolae: un penalty! Trupa lui Hagi trage la titlu: ”Da, am schimbat obiectivul”!

 
 

Urmărește-ne pe Google News