Bucuria nuda dupa victoria in fata Rusiei s-a tradus intr-o noapte alba la Tokyo si Yokohama, insa fara arestari sau distrugeri. Fanii au cantat, au varsat rauri de bere si de sampanie, strangandu-se cu miile in locurile unde partidele sunt transmise in direct pe ecrane gigantice, furnizate de compania Toshiba, unul din sponsorii competitiei. Oamenii au aprins artificii si focuri bengale, foarte multi utilizand si niste spray-uri fumigene pentru a-si manifesta bucuria.
Cel mai citit ziar din Japonia, „Asahi Shimbun”, a tiparit o editie speciala de patru pagini la 20 de minute dupa incheierea partidei, distribuita gratuit pe marile bulevarde si in vecinatatea stadionului din Yokohama. Ieri, acelasi cotidian, care este ziarul cu cel mai mare tiraj zilnic din lume, a lansat pe piata 11 milioane de copii, in conditiile in care populatia tarii numara 130 milioane de locuitori. De altfel, „Asahi Shimbun” se numara printre partenerii JAWOC (Comitetul Japonez de Organizare a Cupei Mondiale) si tipareste foi volante dupa fiecare meci disputat in orasele-gazda nipone.
Spectacolul cel mare l-au oferit insa televiziunile locale, care au avut sute de reporteri pe strazi, competitia intre posturi fiind acerba in „Tara Soarelui Rasare”. Golul lui Inamoto a fost reluat de zeci de ori, explicat la tabla, comentat de parintii lui – tatal si mama aparand in concurenta, la aceeasi ora, pe doua canale -, laudat de vedete locale, de politicieni, de fosti si actuali mari sportivi. Componentilor lotului le-au fost scotocite biografiile, pentru ca lumea trebuie sa stie totul despre noii samurai purtatori de tricouri albastre. Am vazut fotografii si imagini filmate din copilaria fotbalistilor niponi, povestile de dragoste pe care le-au trait si le traiesc, spuse de sotii sau de foste si actuale prietene, amintiri depanate cu lacrimi in ochi de prieteni si de vecini. Pentru ca unul din „viciile” japonezilor este karaoke, cativa interpreti au scos imediat la mezat cantece dedicate istoricei victorii, la show-urile respective participand staruri si oameni obisnuiti, in egala masura.
De remarcat ca absolut toate emisiunile dedicate fotbalului sunt prezentate si de femei, aici neexistand nici un Gica Hagi care sa le trimita „la cratita”. Daca in Romania ziaristele de sport sunt privite chioras de multi colegi si de toti oamenii de fotbal, in arhipelagul nipon ele sunt promovate din ce in ce mai mult. Atitudinea jucatorilor si a oficialilor fata de presa nu e zeflemitoare, nici servila, ci binevoitoare, fenomen care pe plaiurile mioritice e atat de putin intalnit.
Deviza localnicilor pentru meciul cu Tunisia este scrisa cu litere de-o schioapa peste tot si tradusa si in engleza, ca sa priceapa si strainii: „LetÂÂs wear in blue!”, ceva de genul „Cu totii in albastru!”.