Cu acest crez în subconștient, Iosif Turi, un suporter înfocat al echipei UTA și-a îmbrățișat trupul cu dragostea pe care i-o poartă necondiționat „Bătrânei Doamne” a fotbalului românesc.
Arădeanul în vârstă de 39 de ani a început să-și inscripționeze corpul în armată.
De atunci, de la începutul acestui secol, „colecția” s-a îmbogățit permanent, totul culminând cu imnul „De la Dunăre la Sena”, pe care-l poartă pe piept, alături de chipul lui Iosif Petschovschi, simbolul clubului UTA, primul maestru emerit al sportului în 1952, care a îmbrăcat tricoul alb-roșu al echipei de pe Mureș până la vârsta de 40 de ani.
„Ideea
de a-mi tatua UTA pe corp mi-a venit din senin. Așa, port mereu cu mine ce am
mai drag în suflet, oriunde aș fi”, ne spune cu mândrie Turi. Multe dintre
tatuaje au fost realizate peste hotare, în Statele Unite ale Americii.
„Am fost patru ani în SUA. Am lucrat un an la Chicago, în constrcții și trei ani în domeniul hotelier, în Golful Mexic, statul Florida. Am făcut de toate, de la spălat vesela, la ospătar sau ajutor de bucătar.
Aici mi-am făcut tatuajul de pe spate, cu cele 6 steme în interiorul cărora sunt trecuți anii în care UTA a câștigat cele 6 titluri de campioană. Totul a durat patru ore și a costat 600 de dolari”, povestește cel care a jucat zece ani la „Campioana provinciei”, până la sfârșitul junioratului.
L-a avut antrenor pe Viorel Sima, unul dintre artizanii eliminării marelui Feyenoord Rotterdam din Cupa Campionilor Europeni, în toamna lui 1970.
Turi face parte din brigada „Veteranii”, merge la meciurile de pe teren propriu și mai rar în deplasări.
„Nu mai e ca pe vremuri, când mergeam la Suceava, Baia Mare, București, Brașov, peste tot în țară. Am lăsat locul altora mai tineri. Avem suporteri de calitate, însă observ uneori prea multă violență la noi pe stadioane. Pe primul loc trebuie să fie fotbalul și fair-play-ul”, ne spune cel care a fost lider la tobe în două dintre cele mai importante partide ale echipei UTA din epoca recentă: victoria cu 4-3 de la Timișoara, din 2002, cu Poli AEK, în Divizia A, dar și la barajul de tristă amintire cu Rocar București, pierdut 0-2 la Alba Iulia în 1999, pentru promovare.
Nu
apar cupele
UTA
a cucerit și două Cupe ale României, care nu sunt încă evidențiate pe trupul
lui Iosif Turi. Arădeanul le-a găsit repede un loc: „Când vom câștiga al
șaptelea titlu, îmi voi tatua o nouă stea pe ceafă, lângă care iși vor face loc
și cupele”. Pe gât, de-o parte și de alta, apar doi îngeri, care țin,
deocamdată, locul celor două cupe din 1948 și 53.
Legenda
Iosif Petschovschi
Născut pe 2 iulie 1921 la Timișoara, Iosif Petschovschi avea să devină o legendă a fotbalului românesc. A jucat la Chinezul Timișoara, CAM Timișoara, CAO Oradea (cu care a câștigat campionatul în Ungaria, în 1944, sub numele Jozsef Perenyi), ITA (3 titluri – 1947, 48, 50), CCA București (2 titluri – 1952, 53).
A revenit la Arad, unde a jucat până în 1961. A evoluat pe toate posturile, înclusiv pe cel de portar. A strâns 273 de meciuri și 86 de goluri în campionatul intern, 32 de prezențe și 11 goluri în echipa națională de fotbal a României, fiind selecționat de 3 ori, în perioada celui de-al doilea război mondial, în echipa națională a Ungariei. S-a stins la 6 octombrie 1968, la 47 de ani.
Profesorul universitar Gheorghe Cioban, doctorul lui Petschovschi, a spus despre cel poreclit Csala (maestrul fentei, fentosul), în cartea „40 de ani și-o Minune”: „Eu i-am pus diagnosticul, cancer la gât. Fuma mult, dar nu bea. Era un jucător complet.
Repeta o oră după antrenament. Punea basca la vinclu și trăgea de la 20 de metri. Din zece încercări, în nouă atingea ținta.”
Are statuie vis-a-vis de stadionul UTA. Este considerat, de mulți, cel mai bun fotbalist român din toate timpurile.