Octavian Bellu s-a săturat într-atât să lucreze cu Monica Iacob-Ridzi, încât şi-a prezentat, ieri, demisia din funcţia de secretar de stat.
Spre deosebire de şeful MTS, fostul antrenor al lotului olimpic de gimnastică n-a ţinut cu dinţii de scaun. Sătul de jocurile ce se învârt în jurul personajului Monica Iacob-Ridzi, în jurul căreia se strânge laţul ulterior risipei financiare de la Zilele Tineretului, Bellu a trecut la fapte, depunându-şi cererea de demisie la guvern.
«Sportul românesc este în colaps»
“Am cerut eliberarea din funcţia de secretar de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului. Nu mai văd nici o perspectivă în funcţia de la minister. Am avut răbdare, am discutat cu doamna ministru, sunt multe proiecte frumoase, multe intenţii bune, dar sportul românesc se află în colaps şi o spun cu toată responsabilitatea”, a declarat Bellu pentru Realitatea TV.
Există însă numeroase surse ce susţin că decizia ar fi una strategică, scopul lui fiind acela de a fi instalat pe scaunul de ministru, ulterior unei înlăturări a Monicăi Iacob-Ridzi. După plecarea de la lotul de gimnastică, Bellu a mai fost consilier de stat la Adminstraţia Prezidenţială (2005-2006) şi preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport (2006 – 2009).