Din lipsă de informații de la fața locului, pe durata Australian Open, inițial s-a speculat că Darren Cahill a fost acela care ar fi avut opțiunea Van Cleemput, pentru cariera Simonei Halep.
Olandezul, fost tehnician al rusoaicei Maria Sharapova, i-a fost partener lui Cahill în programul „Adidas”, ocazie cu care cei doi au devenit prieteni la cataramă. Numai că Groeneveld a fost cel care a refuzat „proiectul Halep”!
A fost momentul în care Cahill l-a ofertat pe Van Cleemput, imediat ce a aflat că a fost concediat de David Goffin, căruia nu i-a convenit jocul dublu făcut de antrenor (antrena și la centrul federal de la Mons, fiind detașat de federația belgiană, ca să-l poată pregăti pe fostul număr 7 ATP, iar acum are pe masă și oferta de a fi antrenor coordonator al FBT).
Van Cleemput, omul lui Henin
„Filiera belgiană” îi aparține exclusiv managerului Virginiei Ruzici, un personaj intrat în plan secund, după ce s-a speculat că postul de consilier în cariera Simonei îi va reveni, la recomandarea lui Ion Țiriac, germanului Boris Becker, confruntat cu mari probleme financiare și dornică să iasă din criză prin asocierea cu un nume mare din tenisul actual.
Virginia Ruzici l-a ales, în 2014, pe un alt belgian, Wim Fissette. Atunci, i-a fost recomandat de marea rivală a lui Justine Henin, Kim Clijsters. Se știe că Simona Halep n-a avut „chimie” cu Fissette, iar despărțirea a fost urâtă: un SMS trimis de româncă. Belgianul reușise s-o ducă pe Halep pe locul 2 WTA și în finala de la Roland Garros 2014, pierdută în trei seturi în fața rusoaicei Maria Sharapova.
Fostul lider WTA Justine Henin, cea despre care Simona a afirmat în repetate rânduri că i-a fost idol, i-a avansat, acum, Virginiei Ruzici soluția Van Cleemput. Între Ruzici și Henin s-a sudat o amiciție în momentul în care au colaborat pentru un program al WTA.
„Pe Simona Halep nu o mai văzusem jucând, dar are o inteligenţă a jocului şi are ceva ce îmi aminteşte de mine”, declara Henin, fost lider WTA, în 2014. Ulterior, cele două s-au întâlnit.
Van Cleemput este în „probe” în team Halep. Belgianul riscă să pățească precum Thomas Högstedt, care, în ianuarie 2015, a fost ținut în teste de Simona la Shenzhen și la Australian Open. Suedezul care lucrase și cu Sharapova n-a corespuns exigențelor și a fost aruncat precum o măsea stricată. Van Cleemput n-a antrenat deloc în circuitul feminin.
Țiriac are pregătită altă soluție
Există zvonuri care susțin că Țiriac are pregătită o altă variantă decât Van Cleemput. N-o va aduce în discuție decât atunci când Halep îl va refuza pe belgian. În acest moment, la nivelul deciziilor tehnice, Halep face doar ce-i zice Cahill, cu care a legat o conexiune puternică.
Australianul a fost cel care a pus ordine în cariera Simonei, când toți vorbeau pe lângă ea, iar Simona nu mai știa pe cine să asculte.
„Toți aveau păreri despre jocul Simonei. Una îi spunea Țiriac, alta Ruzici, iar eu îi ziceam cu totul altceva”, dezvăluia un fost antrenor român al Simonei.
Citește și:
Simona Halep, admirată de Kim Clijsters: „Sunt fanul ei”! „Simo” o iubește însă pe rivala acesteia!