La 39 de ani, Serena Williams continuă să joace tenis și să viseze la trofee de mare șlem. Americanca, locul 11 mondial, s-a calificat fără probleme în turul doi la Australian Open, după ce a trecut la pas de germanca Laura Siegemund (32 de ani, 51 WTA) cu scorul 6-1, 6-1.

Aplaudată de spectatorii prezenți în arena, Serena a impresionat nu doar prin jocul său, ci și prin ținuta cu care a ieșit pe teren: un costum dintr-o singură piesă, în trei culori: negru, roșu și roz și cu un singur picior descoperit, o creație a celor de la Nike, firmă care îi este sponsor de ani buni, scrie DigiSport.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News