În urma Campionatului Naţional de Sală, disputat între 15 şi 16 februarie 2014, Anca Heltne (36 ani) a câştigat autoritar întrevederea de la aruncarea greutăţii cu 18.88 m, a doua clasată, Andreea Huzum, ”azvârlind” doar 15.44 m.
Atleta a fost luată la controlul doping, rezultatul ”pierzându-se” pe drum, astfel încât sportiva antrenată de soţul ei, fostul decatlonist norvegian Runar Heltne, a fost inclusă în lotul României pentru Campionatul Mondial de Atletism care s-a desfăşurat în sală, în Polonia, între 7-9 martie (la 3 săptămâni de la prelevarea probelor de către agenţii ANAD – Agenţia Naţională Anti-Doping).

După întoarcerea delegaţiei României de la Sopot, FRA (Federaţia Română de Atletism) a aflat că Heltne a fost depistată pozitiv, deci a luat parte la concurs dopată. ”Am avut deziluzii, începând cu rezultatul mult sub potenţial al Ancăi Heltne în calificările de la greutate, numai 17.35 (poziţia 11)”, se scria pe site-ul federaţiei despre rezultatul atletei.
”Sportiva este suspendată provizoriu. Nu putem spune substanţa. Se va face o comisie de audieri. Se va da posibilitatea atletei să aducă dovezile pe care le consideră necesare, iar apoi se va lua o hotărâre definitivă”, declara pentru Libertatea oficiali din ANAD. Audierile au avut loc pe 14 martie iar rezultatul final, inclusiv proba B, se aşteaptă la începutul lunii aprilie.
”S-au testat toţi atleţii care au luat parte la Mondiale. Aşa se face pentru că nu vrem să trimitem sportivi cu probleme la competiţii internaţionale. Din păcate răspunsul a venit după ce noi am dus delegaţia în Polonia. Deci, am dus o atletă dopată pentru că nu ni s-a comunicat răspunsul în timp util. În loc ca proba să fie examinată la noi, ea a fost trimisă la un laborator din Germania. De ce mai dăm bani la ANAD dacă ei nu pot face un examen rapid?”, au spus surse din federaţie. ”Controlul nu l-am făcut pentru că ne-a cerut FRA ci pentru că era inclus în planul anual de examinări. Nu pot să spun decât că toate procedurile au fost respectate”, a venit răspunsul agenţiei anti-doping. Cert este că, în 2013, maratonista Simona Maxim a fost ”expulzată” din lotul pentru Mondialele de Atletism disputate în aer liber la Moscova, chiar dacă testul a fost făcut doar cu 3 zile înainte de plecarea delegaţiei în Rusia, rezultatul fiind comunicat foarte rapid. Anca Heltne riscă suspendarea pe viaţă din activitate, ea mai fiind ţinută departe de competiţii pentru doi ani, între 2010 şi 2012, din cauza folosirii steroidului anabolizant androgen, stanozolol.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI