Într-o înregistrare postată inițial de firma Buchetino, care se ocupă de aranjamente florale, și cu ajutorul căreia Ilie Năstase i-a făcut cadou Simonei Halep un superb buchet de flori, se ițesc detaliile primirii controversate pe care sportiva din România a avut parte luni, pe Arena Națională.

În râsetele tuturor, Nasty recunoaște în premieră că a greșit în cazul scandalului cu Poliția, apoi îi spune primăriței Capitalei că poate apela oricând, ”pe telefonul cel mai scurt”, la ”prietenii mei cu florile”. Lui Ilie i s-au admirat blugii și tricoul de 1.000 de euro. De altfel, ”Ilie-Fistichie” s-a dezbrăcat de cămașa în care venise pentru a fi mai lejer. ”Da ce blugi aveți?! Super!”, spune Gabi Firea. ”Vreau să par și eu mai tânăr”. ”Vă stă bine, vă prinde!”, reacționează primărița.

”Trofeul pe care-l îl am eu acasă e mai mare!”, râde Ilie de replica miniatura primită de Simona după ce a câștigat la Roland Garros.

”Ilie Năstase, Ion Țiriac, Nadia Comăneci și Arenele Simona Halep”, spune Gabi Firea. ”Când le inaugurăm (probabil că Năstase face referire la Arenele BNR), să mor dacă nu vin”, glumește Ilie.

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

”Primarul General al României” pare vedeta evenimentului. Gabriela Firea dirijează, organizează, vorbește cel mai tare, îi spune Simonei până și cum să pozeze cu copiii afaceriștilor de curte. Pe înregistrare apare Olga Gudynn, patroană de grădinițe și școli private în Pipera-Voluntari.

”Hai, intrați, intrați! Un mic jucător de tenis, Andreas, emoționat”, spune Firea, când o introduce pe amica sa. O dirijează pe Simo! ”Hai, Andreas, du-te acolo, fă poză și cu mami și cu Simona”. Urmează fotografii. ”Super, bravo, Olga, stați aici ca să prindeți tot”.

”Hai să mai stăm un pic. Simona, dar nu mănânci?”, spune edilul. În tot acest du-te vino, Simona e stingheră, într-un colț al lojei de pe Arena Națională, flancată de bodyguarzii care tocmai îi verificaseră buchetul de flori.

”Ce se întâmplă când nu mai ai răbdare să ieșim? Tot răbdare” – Gabriela Firea

”Cine vrea să facă poze cu bețivi, eu sunt” – Ilie Năstase.

Pe finalul înregistrării, apare şi Ioana Bran, ministrul Tineretului şi Sporturilor. ”O gură de apă? O prăjiturică, o ceva?”, e condescendență Gabi Firea.

Libertatea a scris că Simona Halep n-a vrut să iasă de mână cu Gabriela Firea. Culisele evenimentului de pe “Arena Națională”

Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale
Recomandări
Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale

VIDEO/ Gabriela Firea, huiduită pe Arena Națională. Primarul Capitalei a părăsit în grabă stadionul. Fusese avertizat să nu ia cuvântul.

De asemenea, Libertatea a dezvăluit că mesajele care trebuiau citite și ordinea luării cuvântului au fost discutate înaintea evenimentului de pe Arena Națională. Se pare că primarului Gabriela Firea i s-ar fi spus explicit să nu ia cuvântul și s-o lase pe Gabriela Szabo, șefa de la CSM București, să vorbească. Gabriela Firea n-a ținut cont de sfaturi și a luat cuvântul, în huiduielile asistenței. Gabriela Firea a însoțit-o pe scenă pe Simona Halep, care a fost aplaudată și ovaționată încă de la intrarea pe stadion. Însă, în momentul în care primarul Capitelei a luat cuvântul, spectatorii au început să huiduie puternic.

În afara lui Ilie Năstase, a lui Stere Halep, tătăl Simonei, a lui Cosmin Hodor, managerul de comunicare al sportivei, și a Olgăi Gudynn, în sala de reuniune a evenimentului ”Halep, la Arena Națională” au fost prezenți și doi bodyguarzi ai lui Ion Țiriac, pază specială, care au flancat-o în permanenţă pe jucătoarea de tenis. În timpul derulării evenimentului cei doi s-au poziţionat în dreapta şi în stânga scenei, iar la final nu s-au dezlipit de marea campioană. Cei doi lucrează în serviciul lui Ion Ţiriac de mai bine de zece ani, dar au fost și gardă de corp pentru președinți ai României.

Motivul pentru care George Simion a fost interzis în Ucraina. Guvernul României a publicat răspunsul desecretizat | Document
Recomandări
Motivul pentru care George Simion a fost interzis în Ucraina. Guvernul României a publicat răspunsul desecretizat | Document

Cum a organizat Gabriela Firea primirea Simonei Halep pe Arena Națională, imagini nedifuzate. ”Să mor dacă nu vin!”. Cine sunt gărzile de corp ale Simonei | VIDEO

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI