ACTUALIZARE 22 februarie. Conform presei din Marea Britanie, John Fechan, directorul excutiv al turneului, a declarat că nu mai există locuri şi pentru alte echipe care doresc pe viitor să pătrundă în actualul format. ”Este o competiţie patronată şi controlată de cele şase federaţii implicate. Nu există locuri disponibile. Sunt fericit cu faptul că avem cele mai puternice şase echipe din Europa”, a declarat Fechan. 

Organismul prezidat de românul Octavian Morariu va depune oficial o cerere pentru instituirea unui meci de baraj, pentru a se facilita intrarea unor națiuni emergente în Turneul celor 6 natiuni”.

Italia și comportamentul ei în ultimii ani, dar și, în sens invers, cele ale Georgiei si României sunt determinante pentru această ”revoluție” în cea mai veche competiție între echipele naționale din istoria sportului, ajunsă la a 123-a ediție, notează jurnalistul Lucian Oprea, pe blogul său.

După eșecul rusinos din Germania, România a învins Spania, iar pe 4 martie, cu 5 zile înainte de discuția anuntată de LEquipe, ”stejarii” trebuie să bată Rusia la Soci pentru a demonstra că se poate bate la un loc în Turneu.

Încă de anul trecut, în care a suferit înfrângeri grele cu Irlanda (58-15), la Dublin, și cu Țara Galilor, la Cardiff (67-14), a apărut întrebarea: Italia mai are locul asigurat printre cele 6 națiuni? 66% dintre internauții LEquipe au răspuns că Italia, care a încasat-o rău din nou în fața Irlandei la Roma, acum două săptamani, nu mai are nivelul de a disputa competiția.

S-a desprins deja ideea unui meci de baraj între cea mai bună națiune a restului Europei, din Rugby Europe Championship, și ultima din turneu, “discuție începută în timpul Cupei Mondiale 2015”, după cum notează Octavian Moraru, președintele Rugby Europe (ex-FIRA), instituție care coordonează ansamblul celor 47 țări europene membre, cele 6 din Turneu fiind reprezentate în Comitetul Director.

Cum ar putea juca România în Turneul celor 6 Națiuni la rugby? Baraj cu Italia sau Turneul celor 7 sau 8 Națiuni

Există discuții “informale” după cum precizează Morariu, “dar vom concretiza toate acestea oficial la Comitetul Director”, joi 9 martie, la Paris. Rugby Europe va propune fie o lărgire a Turneului la 7 sau 8 națiuni, adică o retrogradare-promovare automată a ultimei clasate în Turneu și învingătoarea Rugby Europe Championships, fie un baraj.

Experții sunt de părere că ar fi bun un baraj, situație în care România ar fi în cărți. “Turneul celor 6 Națiuni nu este doar sport, este și business. Cele 6 națiuni sunt o societate comercială, cu obligații de a avea rezultate financiare. Fiecare țară  are atuurile sale, dar și aspecte particulare de evaluat și de pus pe masa tratativelor” – Octavian Morariu

Principala grijă a României ar fi să dispună de un stadion care să respecte normele, infrastructura hotelieră “corectă”, spune Octavian Morariu, “dar stadionul național este în construcție și ar urma să aiba 54.000 locuri. Ramane cazul Georgiei, marea favorită, care dispune de un stadion național excelent.

“Oricum, lucrurile nu se vor încheia inainte de 4 sau 5 ani. Este perioadă necesară pentru a putea depune un dosar complet pus la punct”, a conchis Morariu.

Victorie la zero cu Franța, Am fost aproape de Turneu și în anii 80

În anii 80, posibilitatea de a juca împotriva țărilor celor mai bune în acest sport a ajutat la dezvoltarea rugby-ului în România; rugbiștii românii au căpătat un stil specific de joc, construit în jurul unor puternice pachete de înaintare. Forța reală a ”stejarilor” a fost demonstrată în 1979, într-un meci test împotriva Țării Galilor, la Cardiff: românii au condus până în clipele finale ale jocului, când numai un dropgol de ultim moment al galezilor a făcut ca acestea să învingă la limită, cu 13-12. Anul următor, România învingea clar Franța la București, cu 15-0 (pe Giulești cu 20.000 de oameni în tribune), unul dintre putinele jocuri din istorie în care ”cocoșii” nu au marcat, și obținea un rezultat egal, 13-13, împotriva Irlandei. În anii 1980, când s-a pus problema că intrăm în Turneul celor 5 Națiuni, în țară existau mai mult de 12.000 de jucători, activând în 110 cluburi.

 

Urmărește-ne pe Google News