Doi campioni la înot, președinta Federației Române de Natație, Camelia Potec, ea însăși medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, la Atena, în 2004, și Cezar Bădiță, vicecampion european în 2000, au vorbit și ei, pentru sursa citată, despre condițiile în care s-a antrenat Popovici.

„În zona asta, a Capitalei, trăim o tragedie”, spune Cezar Bădiță despre condițiile de pregătire pentru înotătorii din Capitală și din jurul Bucureștiului. Despre bazinul de la „Lia Manoliu”, în care David Popovici merge și acum, Cezar Bădiță declară: „Am ajuns să avem o improvizație a bazinului din exterior. Pe timp de iarnă, se acoperă cu un balon, aerul este de foarte proastă calitate înăuntru, și pe timpul verii durează cam o lună până când îl spală, până când îl acoperă înapoi. Toată tranziția asta durează cam două luni”.

Bazinul interior din complexul „Lia Manoliu” e închis din 2018, iar cel de exterior nu poate fi folosit decât atunci când vremea o permite. „Înainte, aveam patru bazine. Bazinul de exterior funcționa doar pe perioada sezonului cald. Bazinul de pregătire din interior, în momentul de față nu mai funcționează. Mai era [și] bazinul de sărituri, pe care îl foloseam în caz de forță majoră [tot pentru înot]”, spune Bădiță.

La „Lia Manoliu” se pregătesc atât copiii care vor să învețe să înoate, cât și o parte a sportivilor din lotul național de natație al României.

Președinta Federației de Înot, Camelia Potec, spune și ea, într-un interviu acordat Europei Libere: „E nevoie (de investiții, n.red.) în infrastructură. Este nevoie de ajutor și pe partea de bugete pentru cluburi, care fac o primă selecție în rândul copiilor. Poate cel mai important este, și ne luptăm pentru asta, ca înotul să devină un sport care să se poată practica măcar în anumite orașe, acolo unde există bazine mai multe. Să se poată practica gratuit în școli, la clasa zero sau clasa clasa I”.

Imediat după cursa de 100 de metri liber de la Paris, David Popovici a vorbit despre condițiile de pregătire: „Suntem puțini cei care excelăm în sporturi, dar cu condițiile din România facem ce putem”.

„Ne antrenăm în același bazin de la Complexul Lia Manoliu în care am învățat să înot de la 4 ani. De-asta sunt și așa bronzat, cu urmele de la ochelari, pentru că înot acolo în aer liber. Iarna se improvizează un balon în care ne-am obișnuit cu frigul și în care un om normal se sufocă după trei minute. Bazinul din interior de la «Lia Manoliu» e de foarte mult timp. Se promite că se va face ceva, dar nu se începe niciodată nimic”, a spus campionul olimpic de la 200 de metri liber.

Întrebată despre condițiile de pregătire oferite de statul român lui David Popovici, la Dinamo și la Baza Lia Manoliu, președinta Federației de Înot a declarat: „Este adevărat că, în majoritatea timpului, se pregătește la «Lia Manoliu», unde condițiile nu sunt așa cum există în alte țări. Este un bazin funcțional, este un bazin unde el s-a simțit întotdeauna bine și nu a vrut să schimbe. Dar e clar că trebuie făcut ceva!”, avertizează Camelia Potec.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News