„Pe terenul de golf, nu există «domnul președinte, domnul director». Dacă joc cu Victor Ponta, nu-i spun «domnule prim-ministru». Pe terenul de golf se zice: «Băi, Victore, ce-ai făcut acolo?»”, povestește Bogdan Jigman, jucător de golf și businessman. Fost director general al unei companii imobiliare, GTC România, Bogdan Jigman este un împătimit al acestui sport, unul dintre fondatorii The Romanian Golf Association (RGA) și multiplu medaliat la turnee internaționale și naționale de amatori.
Weekendul trecut, Jigman a participat la Cupa de Golf „Paul Tomiță”, organizată de compania Dacia-Renault, la Pianu de Jos, Alba Iulia, acolo unde a fost și Iohannis cu al său discurs.
Jigman a ieșit pe locul al doilea. „Am pierdut la ultima gaură. Trei zile m-am gândit la greșeală și mi-am zis că trebuie să fiu calm la ultimele găuri”, spune bărbatul de 48 de ani.
Un sport care te calmează
Spune că beneficiile golfului nu sunt doar pentru trup, ci și pentru minte. Este un bun exercițiu pentru concentrare și pentru a-ți menține calmul. „Pe terenul de golf, ești tu cu tine, joci împotriva ta. Uiți de toate problemele și vizualizezi gaura, iei în calcul mulți factori din jur: cât e de cald, dacă bate vântul și din ce direcție, dacă ești în pantă. În funcție de astea, te gândești ce crosă alegi”, explică Bogdan Jigman comuniunea jucătorului cu natura.
Jigman spune că golful nu se poate juca sub presiune. Șansele de a greși cresc când te enervezi. E nevoie de mult calm. Teoria i-a fost confirmată și de fostul fotbalist Cosmin Contra: „E amicul meu cel mai bun și e un jucător aproape profesionist de golf. S-a apucat de golf când era jucător la Milan, pentru că a vrut să scape de stresul dinaintea meciurilor. «Am început să nu mai am reacții nervoase, să mă pot controla», mi-a zis”.
Jocul modern de golf a fost inventat în Scoția, în secolul XV. Cel mai vechi teren de golf datează însă din 1672.
A descoperit golful în America
Bogdan Jigman și-a descoperit pasiunea pentru golf în America, unde a făcut studii universitare, în anii 1997-1998. N-a nimerit primele mingi, mai ales că-și cumpărase niște crose nepotrivite pentru începători.
În țară, încercase mai multe sporturi – tenis, fotbal, baschet și schi -, așa că a avut mână bună. „E nevoie de coordonare corp-minge. Mi-a fost ușor, având dexteritate de la tenis”, spune Bogdan Jigman și explică faptul că mulți dintre cei care fac acum golf sunt foști sportivi de performanță.
Cât de dificil este să joci golf?
Susține însă că este un sport solicitant, în ciuda tuturor aparențelor: „Mergi mult pe jos, ai o rotație completă în jurul coloanei. Îți descoperi niște mușchi de care nici nu știai că există: după gât, după urechi, la subraț, intercostal. E mai greu decât tenisul!”, spune bărbatul, dând exemplu cei aproape 20 de kilometri pe care i-a parcurs la concursul organizat de Dacia-Renault.
Asta nu înseamnă că toți jucătorii depun același efort. Bogdan Jigman susține ipoteza președintelui, că golful e pentru toate vârstele, și dă exemplul unei doamne care s-a apucat de sport la 65 de ani, iar anul trecut a împlinit venerabila vârstă de 70 de ani la Open-ul Bulgariei. „Fizic, dacă poți să mergi și poți să arunci o piatră, poți să joci și golf”, explică Bogdan Jigman. Spune că nici greutatea corporală nu este un factor – la fel de bine joacă și cei mai plinuți, și cei slabi.
Fără blugi, dar obligatoriu tricou polo
Când vine vorba de costuri, Bogdan Jigman spune că golful este comparabil cu schiul. „Eu plătesc membership-ul 3.000 de lei/ an. Altfel, o rundă m-ar costa în jur de 300-400 de lei: într-un weekend cu familia, patru membri, ar ajunge la 2.400 de lei. Iar un set de crose costă între 500-600 de euro și 5.000 de euro. Dacă știi să lovești, lovești și cu alea mai ieftine. Dacă vrei să fii fancy, e altceva. Crosele te pot ține și 40 de ani”, spune bărbatul.
Adaugă că echipamentul e completat de pantaloni, tricou și teniși, precum și un set de mingi. Spune că nu e musai să ai haine pentru golf, dar există niște restricții. În golf, se ține la etichetă. „N-ai voie să joci în blugi și e musai să ai tricou polo. N-ai voie cu tricou la baza gâtului”, explică bărbatul.
Spune că acesta nu-i un moft, ci o regulă respectată peste tot în lume. Dă exemplul lui Michael Jordan, faimosul baschetbalist, care e și un bun jucător de golf. „A intrat pe teren cu pantaloni scurți, peste genunchi. A fost invitat la magazin să-și ia un short de golf. A refuzat și-a fost poftit să părăsească incinta”.
Nu cred că vom avea un jucător român în marile turnee în următorii 100 de ani
Din ce în ce mai mulți români s-au arătat interesați de golf în ultimii ani, spune Bogdan Jigman. Numai în RGA sunt înscriși peste 1.000 de jucători amatori. Cei mai mulți aleg însă să meargă pe terenurile de golf din Bulgaria.
În România, nu există decât două terenuri de golf cu 18 găuri – care este numărul standard -, unul la Pianu de Jos, în Alba Iulia, și unul la Cluj. Bogdan Jigman explică însă că terenul de golf din Alba nu are irigație și nu este la standardele europene. Singurul care le respectă este cel din Cluj, care a fost făcut de omul de afaceri Ioan Popa, proprietarul Transavia. „Statul nu oferă niciun fel de infrastructură. Din câte știu, Federația Română de Golf este singura care nu a luat niciun ban de la stat”, spune Bogdan Jigman.
De asemenea, în România nu există jucători profesioniști de golf. Toți cei care participă la competiții sunt în calitate de amatori. „Nu există școli, nici antrenori. Avem câțiva băieți care au aplicat să devină profesioniști, dar în turnee mai mici. Nu discutăm de cele două circuite mari – European Tour și PGA. Nu cred că în următorii 100 de ani vom avea vreun jucător acolo”, spune bărbatul.
Multe dintre turneele de amatori din România sunt organizate de RGA, asociația fondată de Jigman. Pe lângă Open-ul României, mai sunt competițiile organizate în colaborare cu diverse companii, precum Audi, Dacia-Renault, Transavia, Vodafone.
erenuri de golf (indiferent de dimensiune) există în România, potrivit site-ului golfromania.ro
Fiica este campionă națională la juniori
Bogdan Jigman spune că golful este un sport bun și pentru copii. Fiica lui, Maria, în vârstă de 14 ani, este campioană națională la juniori. Asta i-a adus și o bursă școlară din partea unui liceu privat din București. „E prima din România pentru performanță în golf. Au mai luat și alți elevi excepționali în alte domenii”, spune bărbatul.
Speranțele sale sunt ca fiica lui să poată primi, în viitor, o bursă similară de la o universitate din SUA. Spune că puțini părinți știu că golful poate fi o cheie de intrare în marile universități europene și americane, unde performanța în sport e apreciată, chiar dacă programul de studii vizează alte domenii.
Afaceri și politică pe terenul de golf
Bogdan Jigman a vorbit și despre stereotipurile privind jocul de golf. E chiar așa ca-n filme, unde oamenii de afaceri se întâlnesc pe teren pentru a încheia businessuri, spune bărbatul. „E un joc social, îți creezi ușor mulți prieteni. E foarte adevărat că poți să faci și multe businessuri la golf. Vin directori de companii, președinți de bănci, miniștri, nu știi cu cine joci. Dar în patru ore și jumătate, cât durează un turneu, inevitabil îl întrebi pe cel de lângă tine: «Tu cu ce te ocupi?»”.
În ceea ce privește golful în rândul diplomației, Bogdan Jigman spune că e o datină veche. Încă din 1923 s-a creat la Clubul Diplomaților din București un mic teren de golf. Însă politicienii români nu prea s-au dat în vânt după acest sport. „Klaus Iohannis a început să mai meargă. L-am văzut la Pianu de Jos, unde venea și regele Mihai”, spune Jigman.
Dă însă exemplul unor oameni politici din alte țări, unde golful a fost o punte de legătură, chiar și în cazul unor oficiali de rang înalt. „Ministrul de externe al Turciei, Mevlüt Çavușoglu – cu care am jucat și eu golf – a mers în vizită oficială cu președintele Erdogan, în SUA. La masa de protocol, Trump a întrebat care joacă golf și s-a dus să discute cu el, nu cu președintele”, mai spune Bogdan Jigman amuzat.