”Mă bucur că între ministerul pe care-l conduc şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român există o strânsă relaţie de colaborare, avem cu toţii acelaşi scop, de a dezvolta sportul românesc”, a afirmat ministrul, potrivit site-ului MTS.
”În cele trei luni de când am preluat mandatul de ministru am avut numeroase întâlniri cu domnul preşedinte Mihai Covaliu şi cu domnul secretarul general George Boroi, iar uşile birourilor noastre sunt permanent deschise atunci când unii sau alţii au vreo problemă sau solicitare”, a subliniat ministrul Ioana Bran.
La Adunarea Generală a COSR, la care, pe lângă ministrului Ioana Bran a asistat şi membrul CIO Octavian Morariu, au participat peste 100 de persoane din lumea sportului, lucrările fiind conduse de preşedintele Mihai Covaliu.
Dincolo de rapoartele de activitate şi cele financiare, s-a discutat şi de apropierea cu paşi repezi a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, precizează comunicatul.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
FANATIK.RO
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Observatornews.ro
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință