”Eu am fost lângă Halep în 2008, când a câștigat turneul de la Roland Garros la junioare, după o finală cu Elena Bogdan. A fost un moment superb, o premieră totală pentru România la o finală de Grand Slam, fie și la juniori.
După câțiva ani, marea Virginia Ruzici mi-a spus că și eu și Țiriac am pierdut pariul pe care l-am pus după acea finală din 2008. Se referea la faptul că noi am mers atunci pe mâna Elenei Bogdan, despre care am spus că va ajunge mai sus decât Halep. La început, am negat, dar mai apoi mi-am reamintit că așa a fost”, a dezvăluit Hărădău, prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”.
Fostul oficial al FRT a mai spus și cum au ajuns ulterior să colaboreze Simona Halep cu Ion Țiriac. Totul a început în urmă cu aproximativ patru ani, după cum susține Hărădău.
”Eram, în urmă nu cu mulți ani, la un turneu ATP, la care se afla și Simona, era antrenată atunci de Victor Ioniță, și i-am spus că vreau să i-l prezint pe Țiriac. Păi, zice, ce treabă am eu cu Țiriac?. Cum adică, ce treabă ai tu cu Țiriac? Păi, tu nu te duci să joci turneul lui la Madrid?
Într-un final a acceptat, așa că am luat-o de mână și ne-am dus la loja lui Țiriac, de pe terenul central. Când a văzut-o, Țiriac a reacționat: A, Halepoaico, ce faci? Și i-am lăsat pe amândoi acolo și de atunci a început colaborarea dintre cei doi, una în care Țiriac se implică destul de mult”, a mai spus Hărădău la Digi Sport.
Simona Halep sosește în România, luni, ora 16:00, cu trofeul câștigat la Roland Garros 2018.
Citește și: REPORTAJ VIDEO | 100 de ani de la Marea Unire, 100 de Românii paralele