1. Angelique Kerber (Germania) 7.035 p
2. Simona Halep (România) 6.920 p
3. Karolina Pliskova (Cehia) 6.855 p
În ceea ce o privește pe Simona Halep, sportiva noastră va avea o misiune dificilă. Românca va trebui să ajungă cel puțin în semifinale pentru a deveni în premieră numărul 1 mondial. Simonei i se vor scădea după Wimbledon cele 430 de puncte obținute pentru sferturile de anul trecut la Londra și încă 280 de puncte de la BRD Bucharest Open 2016. Halep a mai ajuns în semifinale la Wimbledon în 2014, când a fost învinsă de Eugenie Bouchard, scor 6-7, 2-6.
Cum poate să ajungă Simona Halep pe primul loc în lume. Pliskova, în pole-position
Karolina Pliskova este considerată principala favorită a turneului londonez, iar în cazul în care va ajunge în semifinale, cehoaica va trece aproape sigur pe primul loc.
Potrivit calculelor WTA Insider, Pliskova, care a pierdut în turul 2 anul trecut la Wimbledon, poate termina turneul cu un punctaj minim estimat de 6.795.
Citește și: De ce este important locul 1 mondial în tenis. Aduce glorie și mulți bani. Dezvăluire despre sumele amețitoare care se învârt în sportul alb
Cum poate să ajungă Simona Halep pe primul loc în lume. Kerber trebuie să ajungă în finală
În schimb, Kerber și Halep au misiuni mult mai dificile. Nemțoaica, 34 de săptămâni pe locul 1, are de apărat 1.300 de puncte după finala pierdută anul trecut la Wimbledon (5-7, 3-6 cu Serena Williams) și va trebui să ajungă din nou în ultimul act pentru a avea șanse să rămână lider.
Kerber și Halep vor debuta la Wimbledon cu jucătoare venite din calificări, Falconi (SUA), respectiv Erakovic (Noua Zeelandă), iar Pliskova o va întâlni în primul tur pe rusoaica Evgeniya Rodina.
Cum poate să ajungă Simona Halep pe primul loc în lume. Românca pornește ca favorită 2
Top 5 al principalelor favorite de la Londra:
1. Karolina Pliskova
2. SIMONA HALEP
3. Petra Kvitova
4. Jelena Ostapenko
5. Venus Williams
Cei de la WTA au prezentat marele avantaj al Simonei, dar și marea ei slăbiciune înaintea celui de-al treilea turneul de Grand Slam al anului:
Marele avantaj, momentul – Halep ajunge pe iarbă după cea mai bună perioadă din cariera sa, în care a câștigat la Madrid și a jucat finale la Roma și Roland Garros. Ultima dată când a ajuns până în finală la Paris a reușit să se califice în semifinale la Wimbledon. În cadrul turneului de la Eastbourne, Halep a obținut două victorii în trei seturi înainte de a ceda în fața oboselii din duelul cu Wozniacki, al doilea ei meci din acea zi. Halep ar putea realiza o nouă performanță remarcabilă peste Canalul Mânecii dacă va reuși să treacă de adversarele din primele runde, Marketa Vondrousova, Carla Suarez Navarro sau Eugenie Bouchard.
Marea slăbiciune, încrederea – Cât de bine a reușit Halep să își îndepărteze demonii de la Roland Garros? Era la nouă puncte de primul său titlu major, dar și-a văzut visul spulberat de o Jelena Ostapenko în zi mare. Wimbledon o pune pe suprafața pe care se simte cel mai puțin bine, iar o Vondrousova sau o Bouchard ar putea adopta strategia letonei pentru a trecere de apărarea Simonei. La Eastbourne a intrat pe teren dorind să le învingă pe Duan Ying-Ying și Tsvetana Pironkova, dar presiunea unui turneu de Grand Slam și adversarele inspirate îi pun altfel de probleme.
Traseul posibil al Simonei Halep la Wimbledon
Turul 1 (128): Marina Erakovic (Noua Zeelandă / 29 de ani/ 129 WTA)
Turul 2 (64): Beatriz Hadd Maia (BRA) /Laura Robson (GBR)
Turul 3 (32): Eugenie Bouchard (CAN)/Suarez Navaro (ESP) – Marketa Vondrousova (RUS) /Shui Peng (CHN)
Turul 4 (optimi): Y. Putintseva (KAZ), A. Sevastova (LAT), M. Zanevska (BEL), H. Watson (GBR), V. Azarenka (BLR), C. Bellis (USA), E. Vesnina (RUS) sau A. Blinkova (RUS)
Sferturi: Johanna Konta (GBR, favorita 6)
Semifinală: Cibulkova sau Svitolina
Finală: Kerber, Kuznetsova, Karolina Pliskova sau Wozniacki