În optimile de finală se califică primele două echipe din fiecare grupă, plus cele mai bune 4 echipe de pe locul 3 din cele 6 grupe.
În caz de egalitate între cel puţin două echipe din aceeaşi grupă, ele vor fi departajate, în ordine, conform numărului de puncte, golaveraj şi numărul de goluri înscrise în confruntările directe.
Astfel, cu cele trei puncte câștigate în primul joc din grupa de la Euro 2024, România a făcut un mare pas spre faza următoare a competiției.
Pentru a fi sigură de calificare, chiar de pe locul 1 în grupă, România trebuie să mai câștige un joc din cele două pe care le mai are de disputat, cu Belgia, pe 22 iunie și cu Slovacia, pe 26 iunie.
De asemenea, un singur punct obținut în următoarele două partide din grupă i-ar duce pe tricolori în optimi.
Nu doar că 4 puncte ar fi suficiente pentru unul dintre cele mai bune 4 locuri 3, dar ne-ar putea duce mai departe chiar pe locul doi. Mai ales că la egalitate de puncte cu Ucraina am fi în avantaj.
Mai mult, și dacă rămâne cu cele trei puncte obținute în jocul cu Ucraina, România are șanse bune de a ajunge în turul următor.
Potrivit datelor, la ultimele două turnee finale de Campionat European, patru echipe din nouă s-a calificat în optimi, din postura de ocupante a locurilor 3 în grupe.
În plus, cele cinci naționale care au ratat calificarea au avut 3 puncte, însă golaveraj de la -2 la -5. Cum România are golaveraj +3 după primul joc, două înfrângeri la limită i-ar da șansa reală să iasă din grupă.
FOTO: Hepta