Cum se făceau blaturi în fotbal în perioada comunistă. Sandu Gaica: ”UTA nu avea sprijinul partidului comunist, cum se întâmpla la Timișoara, Oradea sau Petroșani!”

Cu Pigulea a debutat titular

Când am venit la UTA, antrenorul Marcel Pigulea m-a chemat la el și mi-a spus că are destui jucători pe banca de rezerve. Să mă gândesc bine, pentru că are nevoie de mine în teren. Iar eu m-am gândit bine și am făcut acest pas.

Echipa își propunea în fiecare an promovarea. Aveam echipă bună, cu jucători aduși din alte orașe, de la alte echipe și jucam cu 10.000 de spectatori în tribune, în Divizia B. Din păcate, noi nu aveam sprijinul partidului ca în alte orașe, cum sunt Oradea, Timișoara sau Petroșani.

Posibilitatea de a cumpăra carne

Al doilea om din județ, Angheloiu, ținea foarte mult la echipa noastră și ne oferea toate condițiile să putem promova. Culmea, deoarece omul era din Reșița! Toți eram angajați ai Uzinei Textile Arad, asta se știe. Eu eram lăcătuș în fabrică. Banii veneau direct la club, nu intram în uzină după ei. Ajutorul partidului îl simțeam mai mult în cantonamente. Vis-a-vis de cazare și alimentație toți erau atenți cu noi. Odată, la Moneasa, cazați fiind la Hotel Codru Moma, Gigi Mulțescu, care era antrenor nu a fost mulțumit de masă. A spus că își ia echipa și pleacă, iar directorului de la hotel că nu-i va fi bine. Acesta și-a cerut scuze imediat și a îndreptat situația.

Recomandări

România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

Noi, jucătorii de la UTA, primeam săptămânal câte 4 kg de carne calitatea întâi, cu 26 de lei kilogramul. Într-o perioadă în care nu se găseau preparate din carne în alimentări, dulciuri sau alte produse, sau chiar electrocasnice în magazine, aceste doleanțe se rezolvau pe linie de partid.

Un blat cu Minerul Paroșeni

Jucăm cu Minerul Paroșeni, ei fiind la retrogradare. Era în 88, în retur (22 mai, 10.000 de spectatori!). Trebuia să primim mulți bani până la ora 10, altfel, cu părere de rău, jucam pe bune. Erau 16 jucători trecuți pe listă, nu 18 ca acum. Toți cei care nu eram căsătoriți stăteam la garsonieră, lângă bisericuța de la UTA. Am chefuit. Ne-am dus dimineața la cafea, la Astoria și atunci ne-am cunoscut cu Mateianu. După o noapte de chef, era să ne bată Paroșeni acasă. Conducem cu 1-0, apoi cu 2-0, când ne întreabă un jucător de la ei:

Ce faceți, doar v-am dat bani.

Cui ați dat banii? 

La club.

Atunci mergeți la club să luați punctele.

Și i-am bătut cu 2-0, în condiția în care, în afară de Bubela, toți am fost la chef. După care, mergem la pădure, la antrenament. Am crezut că Mateianu m-a luat la ochi. Când colo, cum noi abia alergam, zice el așa băieți, încet, în ritmul lui Gaica.

Recomandări

Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator

Apoi s-a aflat că Gyuri Vaczi luase banii și l-am întrebat ce s-a întâmplat. Ne-a spus că i-a luat el, pentru a nu se ajunge la noi la jucători. Nu a mai avut ce să ne facă și ni i-a dat.

Poli a plătit un cantonament

Înțelegerile, de obicei, erau între șefii de județ sau de partid. Așa a fost și la meciul cu Poli, din 87, când ne-a bătut cu 2-0 la Arad. Ni s-a spus să pierdem. Clar! Nici nu ne întreba cineva dacă suntem sau nu de acord. UTA nu mai avea atunci nici o treabă cu promovarea. Am avut plătit și cantonament la Semenic în contul acelei înfrângeri.

Clinci cu Ilie Dumitrescu

Cea mai tare discuție am avut-o cu Ilie Dumitrescu, la meciul cu Steaua din 93, 1-0 de la Arad. Făcea aceeași fentă, dar nu reușeam să-l opresc, pentru că era rapid. Într-o fază pe stânga, în tușă, după ce l-a depășit pe Szell, am intrat cam sus, sub centură, cu piciorul și mi-a spus că la următoarea intrare îmi rupe piciorul. România urma să aibă meci în Țara Galilor și i-am răspuns: la următoarea, poate nu joci la Cardiff!

„Sandule, Sandule, rupele picioarele!”

Sloganul tribunei era Sandule, rupele picioarele! Nu pot să spun că eram un jucător dur, dar intram tare la minge. Dintr-o contră, nu cădeam eu!

Recomandări

Silviu Prigoană a murit. Avea 60 de ani și i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran

Era Păturică de la Zalău, care atunci când venea la Arad venea să mă pupe. În deplasare nici nu mă băga în seamă. Niciodată nu l-am lovit fără minge, dar o dată i-am spart buza. Și Bumbescu, le avea și cu tehnica. El a luat campionatul cu trei echipe diferite: Dinamo, Steaua și Universitatea Craiova. Nu poți să spui că era doar cotonogar, le avea și cu mingea. Era mai solid și tare pe picioare, dar atât. Biro cred că era mai dur ca Bumbescu. Pe vremea aceea, în anii 80, în Divizia A, toți le aveau și cu mingea.

Acum, în echipa de Old Boys UTA, pot să spun că sunt cazuri când se mai intră dur uneori. Toți suntem foști fotbaliști și nu vrem să pierdem. Plus că, la repriza a treia, la șpriț, începe miștocăreala și e mai bine să facem noi mișto de ei, decât viceversa. Trei jucători am avut galerie în țară: Andone, Ilie Dumitrescu și cu mine.

Cum l-a fentat pe Mulțescu

Așa l-am fentat odată pe Mulțescu, că ne-am fentat noi pe noi. Dumitru Popescu, care a mai fost cu Sportul în cantonament, spunea că știe o scurtătură, spre Cabana Trei Brazi, de la Poiana Brașov. Am luat-o prin pădure și am urcat o pantă în patru labe, apoi am ajuns în zăpadă până la brâu, ne-au depășit toți, inclusiv Mulțescu, care era antrenor jucător și a ajuns la finiș înaintea noastră! A râs și Mulțescu, ce să zică.

A fugit de la Sibiu, după ce a fost înscris la Drept!

Odată, am plecat cu Marius Cheregi la Inter Sibiu, echipă care tocmai promovase. Ajungem în birou la Nicu Ceaușescu, iar telefonul suna non-stop. Atunci, pe Rotariu l-a luat Steaua, pe Șoarece de la FC Olt, pe Radu II la fel. Pe mine și pe Cheregi ne-a întrebat ce vrem. Noi ridicam din umeri și spuneam că vrem facultate. Apoi ne-a întrebat câți bani ne trebuie. Noi doream să mergem la facultate. Cheregi s-a răzgândit între timp. Ajuns la Arad, l-am luat pe Filip să mergem la Sibiu. Am luat ceva ziare în care s-a scris bine de el. Am ajuns, l-am prezentat pe Filip și ne-am dus să ne înscriem la facultate.

După ce ne-am încris, eu am spus că nu vreau la TCM, ci la Drept Administrativ. Iar scandal, dar ne-au înscris pe fiecare unde am vrut. Ne-au dat și bani, vreo 3.500 de lei. Și cu Cheregi, când am fost prima dată, am luat vreo 2.000 de lei, pentru drum și cazare. Erau bani, nu glumă. Ne-am luat apartament la hotel, când, surpriză: ne întâlnim cu Mircea Leac. Am stat cu el la un șpriț și a doua zi ne-am întors împreună, toți trei, la Arad. Noi ne-am dus așa, să vedem ce-o ieși. Eram și tineri, și proști. Cei de la UTA nici nu au știut, pentru că episodul s-a întâmplat între campionate. Era un paragraf în care scria că jucătorii care erau în armată și reușeau la faculatate erau scutiți de efectuarea stagiului militar. A fost în regulă la Arad, nu am vrut noi să plecăm de la UTA. Am vrut, pur și simplu, să vedem ce iese.

O amintire cu Jackie

S-a terminat campionatul în Ungaria și am venit acasă, prin 96. Am mers în vestiar la UTA, împreună cu Marius Țucudean, să-i salutăm pe jucători, după ce am vorbit înainte, în birou, cu Jackie Ionescu, care era antrenor. Când am intrat în vestiar, ne-a întrebat dvs. cine sunteți și ce doriți? Ne-am uitat unul la altul ca la felul șapte. Avea dreptate, într-un fel.

Mai comic decât Ifrim

Eram la mare cu maseorul Dănuț Ifrim, familiile noastre fiind prietene. Fetele noastre sunt născute la interval de o lună, pare-mi-se. Ifrim făcea pluta, într-o zi, când marea era calmă și una dintre fete a început să strige: tati, tati, uite rechinul în apă. A început ăsta să mă înjure de parcă eu le-am pus pe fete să strige, dar ne-am amuzat mult timp de această întâmplare. Aluzia cu rechinul era referitor la nasul mare al lui Ifrim.

Poante între buturi, cu Sinescu și Ivan

Eram în cantonament la Semenic și urma să jucăm la Paroșeni. A venit Sinescu în probe, alături de alți doi jucători de câmp, iar portarul Crișan a plecat de la noi la Universitatea Craiova. A rămas doar Sinescu, ceilalți doi fiind trimiși acasă. Marin a fost, Dumnezeu să-l ierte, cel mai bun portar al nostru din această perioadă. Și Lovasz sau Ivan au avut prestații bune, la fel și Papp, dar nu au avut constanța lui Sinescu.

La un meci la Baia Sprie, Sinescu a sărit în bocancul unui adversar și s-a accidentat. Când a strigat antrenorul Gabor Biro spre Ivan Laci, treci în poartă, acesta, fiind mai emotiv, a luat găleata cu apă și a mers la Sinescu să-l ude, zicându-i: nu te-ai lovit, te rog intră în poartă, n-ai nimic! Apoi am observat că, înaintea meciurilor în care era titular, Ivan lovea o ștamplă de tărie, să-și domolească emoțiile. 

Jucăm cu Aurul Brad un meci amical, când în colonie, la casele de lângă stadion, era o fată voluptoasă care îi făcea ochi dulci lui Ivan. Acesta se tot uita după ea. La un șut pe lângă, vrând să fugă repede după mingea, s-a lovit de bară. A fost distracție mare în tribune.

Cum l-a marcat pe Klein

Un meci cu Corvinul, cu Marcel Pigulea antrenor la UTA, ei fiind cu echipa lor bună. Când a anunțat formația, a spus linia de fund, iar eu am fost mijlocaș dreapta! Când am auzit că trebuie să-l marchez pe Klein, m-am înmuiat. Abia am reușit să mă țin de el. Klein a fost și antrenor secund atunci. A ieșit din meci, s-a așezat pe bancă și a fumat două țigări Carpați fără filtru, una după alta.

De la birt, omul meciului

Mergem la Turnu Severin, într-o deplasare înaintea căreia am primit ceva bani. S-a întâmplat în anul în care am promovat. Mitu era foarte obosit, barul Ando fiind atunci în fața stadionului. Flavius Domide, care antrena atunci echipa, a spus că nu îl mai ține, că-l dă afară. L-am luat noi și l-am băgat în autocar. Ce să-ți spun, Mitu a fost cel mai bun de pe teren. Așa era și Bâtea. După chef, era primul la alergare. Mai rar așa ceva. Bâtea a arătat fundul către tribuna oficială într-un 2-2 cu Aurul Brad, iar Mitu se certa cu tribuna în timpul meciului. El când mergea la gard, îi injura pe spectatori sau le făcea câte-un semn cu degetul.

Duel Mitu – De Agostini

La Reggiana, într-un turneu din Italia, Stupar cu Mitu și cu Neagu s-au rătăcit, pe la Venezia și i-au prins carabinieri. Așa au ajuns înapoi la echipă.

Aveam 50 de mărci diurna, erau ceva bani. Am făcut cumpărături frumoase pentru acasă. Atunci, după ce am câștigat un meci, am primit un rând de echipament. Pe unul de-al nostru scria ATU, în loc de UTA. În meciul cu Reggiana, l-a faultat De Agostini de atâtea ori pe Mitu, că s-a enervat ăsta și l-a întrebat: da tu cine ești, că n-am auzit de tine? A fost rumoare printre noi.

Fente cu Adi Ungur

Am început pregătirile în 89. Adrian Ungur a fost cu lotul național rezervat vârstei lui și a venit într-un echipament frumos. Am trecut pe lângă el și i-am spus bună ziua dl. fotbalist. El că a vrut să ne salute, dar că aveam antrenament și-i spun las că ajungi tu la echipa mare. L-am băgat în cameră cu mine și cu Stupar. A vrut să-și pună apă în pahar. A umplut paharul, l-am luat noi. Apoi și-a pus apă de un deget. I-am spus ce ai făcut pentru apa asta minerală? Și nu l-am lăsat să bea. La masă îi înfigeam furculița în degete, la început i-am dat o bucățică mică de carne. A fost un atacant foarte bun, se lipea la gol.

„Unde ai văzut tu milițian să aresteze un procuror?”

Jucam la Progresul Timișoara, iar Bucur era șeful lor, un securist. Era în decembrie 89, frig, teren înghețat, pe Electrica. Ne-am luat ceva crampoane, cu cuie, să avem aderență la gazonul tare. Am pierdut cu 3-0, pentru că arbitrul a oprit meciul, pe motiv că nu suntem 11 jucători cu încălțăminte corespunzătoare. Atunci Bucur i-a strigat lui Marcel Lăzăreanu, care era antrenorul nostru vezi că vă arestez pe toți. La care a venit replica unde ai văzut tu milițian să aresteze un procuror?, ceea ce era el. Când a auzit Bucur, să leșine, nu alta.

În retur, ei au tras speranțe că se vor salva de la retrogradare și au avut meci la noi, în ultima etapă. Noi trebuia să plecăm în Italia. A venit conducerea, ne-a dat o primă de 2.500 de lei, au spus că ne plătesc transportul în Italia, în cantonament, numai să-i lăsăm să ne bată. Mulțescu era antrenor, după plecarea lui Lăzăreanu. Gherghel, președinte. Bocșa era în luptă cu timișorenii și ne-au propus și ei niște bani. Când am auzit, ne-am echipat înainte cu o oră și am stat în vestiar, noi, titularii.

Am discutat fiecare și a rămas că jucăm să câștigăm. Noi nu am comentat, iar când a venit Mulțescu, nu a mai avut ce să facă, cum să schimbe echipa. Florin Bălan, vicepreședinte atunci la UTA, a spus că ne dă banii imediat după meci. Banii erau în geantă la Toderaș iar Jean Grama era arbitru. El ne-a spus jucați conform indicațiilor. Știa și el, doar discutase cu conducerea. Când colo, 4-0 la pauză pentru noi. Vlătănescu, care a mai fost și la UTA, ne-a aruncat-o bateți-ne, să retrogradăm. Noi nu știam ce să-i spunem lui Mulțescu. I-am spus nea Gigi, ăștia nu vor să se salveze. Și le-am dat 6-0. Bocșa ne-a dat 6.000 de lei de jucător!

Antrenor la copii și juniori: „Mă simt atras de munca la copii și juniori”

În prezent, Sandu Gaica este antrenor la centrul de copii și juniori al clubului UTA: „este mult mai greu cu copiii, dar în momentul de față mă atrage mai mult această muncă, decât una la o echipă de seniori. Fotbaliști nu te faci, ci te naști. Din păcate, pe lângă tentații, au dispărut maidanele. Acesta e cel mai mare păcat. Acum 25 de ani, când veneai la fotbal, știai să lovești mingea de pe maidan. Acum, când vin copiii la selecție, cei mai mulți atunci învață să dea în minge. Nouă ne lipsesc și banii investiți în bazele sportive. În Ungaria s-au alocat 800 de milioane de euro pe cinci ani, pentru infrastructură sportivă. Noi nu vrem să pricepem că e nevoie de acest lucru. Nu se poate face sport fără investiții, fără infrastructuri. La noi, dacă primarului îi place sportul, se investește în sport. Altfel, nu. Nu e normal ca sportul să fie politizat”.

Urmărește-ne pe Google News