SportNews.ro: Paula, felicitări pentru faptul că ai fost desemnată cea mai bună handbalistă din România a anului 2014!
Paula Ungureanu: Uau! M-aţi luat prin surprindere. Nici nu ştiam de acest lucru. Ce să spun?…. Sunt foarte bucuroasă că am fost desemnată cea mai bună handbalistă a ţării!

Cum a fost acest an competiţional pentru tine?
A fost un an foarte greu. Mie îmi pare foarte rău că de la Campionatul European nu am putut aduce acea medalie mult dorită şi aşteptată de toată lumea. Am fost la un gol distanţă, la câteva secunde de o mare victorie în faţa Danemarcei. O victorie care ar fi schimbat în totalitate parcursul nostru la această competiţie. Dar aşa a fost să fie! S-a văzut că au fost echipe extrem de puternice, iar diferenţa de un gol te putea propulsa în vârful competiţiei sau te putea arunca pe un loc nedorit, aşa cum ni s-a întâmplat şi nouă (n.r. România s-a clasat pe locul 9).

Tu ai avut însă o evoluţie de excepţie…
Eu am încercat să-mi ajut echipa. Nimic mai mult. Dar să ştiţi că un portar nu poate avea o evoluţie bună fără o apărare bună, iar eu am avut parte de o apărare foarte bună. Şi le mulţumesc fetelor pentru acest lucru.

Cât de mult crezi că ţi-a crescut cota valorică, pe plan internaţional după acest Campionat European?
Eu cred că lumea mă ştia deja şi nu era nevoie, în mod special, de acest European pentru a-mi confirma evoluţia. M-am simţit într-o formă sportivă foarte bună şi asta a contat cel mai mult. Acum sunt în vacanţă, alături de familie, de cei dragi, şi sunt tare bucuroasă de acest lucru.

Cum vezi anul 2015 din punct de vedere handbalistic?
Deloc uşor. Va fi o luptă puternică în campionatul intern. Îmi doresc să fiu sănătoasă şi să câştig împreună cu echipa mea de club, HCM Baia Mare, titlul naţional.

Soțul, bucătarul perfect

Ce îţi place să faci dincolo de lumea terenului de handbal?
Cel mai mult îmi place să stau alături de familie. De soţul şi de copilul meu. Ei sunt cei mai mari susţinători ai mei. Când eu sunt pe teren, iar meciurile sunt televizate, cel mic nu se dezlipeşte din faţa ecranului. Hobby-uri speciale nu pot spune că am. Ascult multă muzică românească. Am anumite melodii care îmi dau un anume imbold atunci înainte de a intra pe teren.

Cum ar fi?
Spre exemplu îmi plac piesele celor de la ”Voltaj”. Dar şi ale altor trupe româneşti.

În bucătărie îţi place să te bagi? Găteşti?
A, nu! În bucătărie soţul meu este şeful. El găteşte. Se pricepe de minune la gătit. Eu mă ocup de curăţenia prin casă, de spălatul vaselor, a hainelor. Treburi casnice, pe care le face acasă orice femeie.

Chiar aşa, cum ai petrecut sărbătorile de iarnă?
M-am bucurat că am reuşit să ne întâlnim toţii fraţii. Sora mea mijlocie a venit din Danemarca, fratele meu – din Austria, iar eu cu sora mea, care trăim aici, în ţară, am reuşit, în final, să petrecem Crăciunul în familie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News