Ea a dezvăluit faptul că merge destul de des la sală, acolo unde se antrenează şi campionii din Superkombat, cei pe care i-a prezentat în calitate de MC la ultimul mega-eveniment de la Ploieşti.

„Îmi place foarte mult să gătesc mâncare românească şi după cum bine ştim este destul de calorică şi îngraşă. Nu îmi place să stau cu orele la sala de fitness şi de aceea am găsit un mod mult mai distractiv de a scăpa de kilogramele în plus”, a spus Maria, cea care anul trecut făcea senzaţie la Vocea României, fiind comparată cu Marylin Monroe.

11

„De când am fost la gala Superkombat în calitate de Mc, am zis că ar trebui să încerc şi eu. E foarte distractiv, kickboxul te tonifiază, în plus am învăţat şi câteva tehnici de auto-apărare. Merg la antrenamente de două ori pe săptămână şi am slăbit 4 kilograme, deşi mănâncă după pofta inimii. Mă bucur că am găsit un sport care să mă ţină în priză”, a mai afirmat cântăreaţa. Cel care a iniţiat-o în tainele sportului pe care nume precum Remy Bonjasky sau Badr Hari l-au făcut celebru în lume este Benjamin Adegbuyi, româno-nigerianul aflat acum pe locul 3 în lume la categoria grea.

22

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

ANM: Avertizare de cod portocaliu de ploi şi vânt pentru Bucureşti şi municipiul Ilfov. Populația, sfătuită să ia măsuri
Știrileprotv.ro
ANM: Avertizare de cod portocaliu de ploi şi vânt pentru Bucureşti şi municipiul Ilfov. Populația, sfătuită să ia măsuri
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro

„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Libertateapentrufemei.ro
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
De duminică, 29 septembrie 2024, de la ora 12, patru zodii își schimbă viața. Întâmplări neașteptate, împăcări și vești bune pentru ele
FANATIK.RO

De ce nu iese niciodată la restaurant Iuliana Pepene: „Știți ce mi-am dat seama?!”
GSP.RO

Gara din România, veche de peste 150 de ani, unde a trăit un vultur legendar. Chiar și marele I.L Caragiale a muncit aici, e un nod feroviar foarte important

Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Unica.ro

Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro

Afacerea ingenioasă inventată de doi tineri din Iași, după apariția RetuRO: "Ne-am gândit să fluidizăm un pic partea de reciclare"
Observatornews.ro
Afacerea ingenioasă inventată de doi tineri din Iași, după apariția RetuRO: "Ne-am gândit să fluidizăm un pic partea de reciclare"
Horoscop 29 septembrie 2024. Capricornii au de luat decizii importante, iar ziua de azi îi poate ajuta să creeze o bază pentru a lua decizii bune
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI