Aflat înaintea celui de-al nouălea SuperBowl din carieră (record al întrecerii), quarterback-ul lui New England Patriots este în căutarea celui de-al șaselea triumf, care l-ar transforma în cel mai titrat jucător din istoria competiției.

Longevitatea lui Brady la nivel înalt se explică și prin regimul alimentar și stilul de viață al sportivului american. În cea mai mare parte a anului, Tom este vegetarian. Ceva carne mănâncă doar iarna, pe finalul sezonului competițional, și numai carne slabă, cu cât mai puțină grăsime. În plus, bea zilnic 25 de pahare cu apă, pentru o hidratare optimă. Se spune despre el că n-a pus niciodată gura pe cafea!

Doarme într-o pijama specială

În privința antrenamentului fizic, Brady lucrează foarte mult cu benzile elastice, pentru îmbunătățirea flexibilității musculare. Pentru întărirea psihicului, americanul practică zilnic, pe iPad, diverse jocuri care pun mintea la treabă (pentru memorie, pentru atenție, pentru aptitudini, pentru viteza de reacție).

Tom are un regim special și când vine vorba de somn. De obicei, merge la culcare la ora 20.30 și se trezește la 5.30. Doarme îmbrăcat într-o pijama specială, care conține particule bioceramice. Acestea absorb lungimile de undă infraroșii emanate de corp și reflectă înapoi energia infraroșie, ajutând organismul să se refacă mai repede.

Așa a fost posibil ca Tom Brady să nu sufere nici o accidentare serioasă în carieră și să nu rateze nici un meci din ultimii opt ani, din cauza unor probleme de sănătate. Tot astfel a reușit americanul să stabilească mai multe recorduri: cele mai multe apariții în SuperBowl (9), cele mai multe pase de touchdown în SuperBowl (18), cel mai bătrân quarterback care joacă în SuperBowl (41 de ani), cele mai multe pase reușite în SuperBowl (235) etc.

 
 

Urmărește-ne pe Google News