”Casc gura pe la magazine”
Antrenorul a strâns destui bani la ciorap. Nu degeaba este poreclit ”Armeanul”. Sume importante îi vin de la service-ul care își desfășoară activitatea într-un spațiu pe care l-a închiriat. Iar ochiul ager al lui Halagian veghează treaba: ”Merg zilnic pe jos, de acasă până la service. Patru kilometri. Câte doi kilometri la dus, alți doi kilometri la întors. Pe drum, mai casc gura pe la magazine”.
Tenisul de câmp, la modă în România zilelor nostre, nu-l impresionează. ”În școala generală și în liceu jucam mult tenis de masă. Poate ați auzit de Angelica Rozeanu”, punctează Hala, care se pregătea, când a răspuns apelului nostru, să plece la spital, pentru un control de rutină: ”Așa, preventiv. De două ori pe an, îmi fac analizele. Plus niște injecții, în funcție de ce spun medicii”.
O poartă doar în deplasări
Oala nu-i fierbe, așa că alege să nu-și bage nasul. Este abonat la ”Gazeta Sporturilor” și la ”Libertatea” și zapează de zor telecomanda televizorului. ”Stau acasă, cu copiii, cu nepoții. Mă mai uit la meciuri, dar nu-mi place să-mi dau cu părerea despre unul sau despre altul. Nu mai pun ochii pe niciun jucător, ca înainte, pentru că nu mă interesează. Fiecare doarme cum își așterne”, specifică versatul antrenor.
Halagian este autorul unor momente antologice în fotbalul românesc: l-a pus să se tundă pe Viorel Moldovan, înainte de primul interviu acordat de atacant ca fotbalist la Dinamo, și dădea jos din autocar jucătorii care îl supărau, după rezultate nesatisfăcătoare înregistrate la meciurile din deplasare.
Fostul tehnician ține cu dinții de șepcuța care l-a făcut celebru, cu simbolul echipei de baschet Chigaco Bulls. ”O am în casă, nu este deloc prăfuită. O mai port când plec departe de casă. E ca o tradiție de-a mea. Nu vreau s-o uzez prin casă, pentru că vreau s-o păstrez cât mai mult timp”.
Nicolae Dobrin și fostul său antrenor de la Argeș, Florin Halagian
Facebook: Nicolae Dobrin