Potrivit regulamentului forului mondial, World Rugby, un jucător poate evolua pentru o altă echipă reprezentativă dacă este născut în țara de adopție, dacă unul dintre părinții sau bunicii săi s-au născut acolo sau dacă el a locuit cel puțin 36 de luni, fără o pauză mai mare de două luni consecutive. La acest ultim punct se înscria și centrul tongan Sione Fakaosilea, rugbist din cauza căruia am putea rata prezența la Cupa Mondială de rugby din 2019.

De asemenea, un rugbist nu poate juca pentru o altă reprezentativă națională dacă a făcut-o în trecut pentru prima sau a doua selecționată de rugby în 15, echipa de tineret, respectiv pentru selecționata de rugby în 7 a țării sale. Presa spaniolă susține că Fakaosilea ar fi jucat naționala de rugby în 7 a statului Tonga.

Hari Dumitraș, fost președinte al Federației, azi vicepreședinte, a fost primul care a susținut că jucătorii străini naturalizați aduc un plus echipei reprezentative. La început, pozițiile căutate au fost de taloner, centru și mijlocaș la deschidere.

Cum se naturalizează un jucător rugby. Dumitraș a militat, Turașvili a fost primul!

Primul naturalizat a fost georgianul Otar Turașvili, un taloner care a adus un mare plus pe „înaintare”, el debutând pentru România, în iunie 2012. A fost prezent la Cupa Mondială din 2015.

Alți jucători naturalizați care au jucat pentru România
sud-africanul Randall Morrison
neo-zeelandezul Michael Wiringi (prezent la Cupa Mondială din 2015)
neo-zeelandezu Stephen Shennan

sud-africanul Jody Rose

Cum se naturalizează un jucător rugby: 7 naturalizați la ultimul meci

Lotul României, la ultimul meci oficial, 16-25 în Georgia, în ultimul meci din Rugby Europe International Championship, a conținut 7 jucători naturalizați
Johan Van Heerden (sud-african, CSM Bucureşti, prezent la Cupa Mondială din 2015)
Dumani Mtya (sud-african, CSM Ştiinţa Baia Mare)
Kuselo Moyake (sud-afrinca, Steaua Bucureşti)
Jack Umaga (neo-zeelandez, Timişoara Saracens)
Paula Kinikinilau (tongan, CSM Bucureşti, prezent la Cupa Mondială din 2015)
Tangimana Fonovai (tongan, Timişoara Saracens)
Sione Fakaosilea (tongan, Ştiinţa Baia Mare)

„Sunt profesioniști, înainte de toate. Prin prestațiile lor au arătat dăruire, pasiune, dragoste pentru națiunea care le-a dat o șansă să joace la nivel înalt” – Hari Dumitraș

Spania, 11 francezi și dou australieni, în lotul pentru meciul cu Belgia

Noua Zeelandă, Africa de Sud, Franța, Anglia, Italia ori chiar Spania (Sebastien Ascarat, Pierre Barthere, Mathieu Belie, Lucas Guillaume, Gauthier Gibouin, Charlie Malie, Mathieu Peluchon, Fabien Perrin, Guillaume Rouet, Sebastien Rouet, Thibault Vissengang – toți de origine franceză, australienii Matthew Foulds și Brad Linklater au fost în lotul pentru partida din Belgia) au și ele jucători de altă naționalitate în echipele lor de bază

8 prezențe are România la Cupa Mondială, „tricolorii” participând la toate edițiile. Spaniolii, în schimb, aveau o singură participare până acum, în 1999

Urmărește-ne pe Google News