Medicii au fost chemați de urgență și l-au transportat la spital pe Beldeanu, care a avut nevoie de un scaun cu rotile, pentru a fi dus la ambulanță. Primul diagnostic al medicilor a fost acela de preinfarct cu semipareză. Informațiile ulterioare au fost liniștitoare și le-au infirmat pe cele inițiale: a suferit un șoc anafilactic.
Aurică Beldeanu are 67 de ani și a jucat prima oară pentru Universitatea în 1976. A strâns 354 de meciuri și a marcat 78 de goluri pentru Știința în Divizia A, cucerind de două ori titlul de campion și de trei ori Cupa României.
Ilie Balaci a murit duminică dimineață, pe 21 octombrie, la doar 62 de ani. „Minunea Blondă” venise la Craiova pentru a asista la meciul CSU Craiova-FCSB, de duminică seară, dar a murit în brațele mamei sale, după ce a suferit un infarct.