Finala câștigată la Sevilla e cel mai important moment din fotbalul românesc, atunci când Duckadam, reușea să apere patru lovituri de la 11 metri în fața Barcelonei și să aducă Cupa Campionilor Europeni la București.

În același an, când se afla la Arad și a alunecat pe iarbă, la un foc de tabără cu prietenii. S-a sprijinit pe braţul drept, a simţit o durere mare, iar mâna i s-a învineţit.

A fost dus de urgenţă la spital în Arad, unde primeşte un diagnostic crunt: un cheag de sânge îi blochează circulaţia în braţ.

A fost adus la Bucureşti, unde e operat la Spitalul Militar de către doctorul Vasile Cândea.

Destinul meu s-a schimbat radical din acel moment! Devenisem vedetă, ca să zic așa! Nu eram obișnuit cu asta. Dar cum Dumnezeu îți dă momente fericite și unice, îți mai și ia. Te trezești cu tot felul de probleme. Mergem înainte, nu?!

După prima intervenție chirurgicală, doctorul care îl operase l-a avertizat de faptul că „după 9-10 ani va avea nevoie de o nouă intervenţie chirurgicală la braț”… A fost operat din nou la aceeași mână după 12 ani.

Duckadam nu a mai revenit niciodată la valoarea din 1986. A mai avut o tentativă de a juca, pentru Vagonul Arad, însă nu a mai putut apăra. S-a pensionat pe caz de boală.

 
 

Urmărește-ne pe Google News