În ce privește Stadionul Național Arcul de Triumf, care va avea o capacitate de 8.100 de locuri, a fost avizat Studiul de fezabilitate prin HG. 85/7.03.2018. De asemenea, a fost publicat anunțul de participare nr. 183811/23.03.2018 privind procedura de achiziție publică pentru acest obiectiv pe site-ul Sistemului Electronic de Achizitii Publice (www.e-licitatie.ro). Deschiderea ofertelor va avea loc pe 10 mai 2018.

Stadionul Arcul de Triumf va costa 126,41 de milioane de lei

Valoarea lucrărilor, conform studiului de fezabilitate, este de 126,41 de milioane de lei inclusiv TVA. Lucrările presupun consolidarea și reabilitarea vestiarelor, refacerea sălii de antrenament, a spațiilor de cazare și cantonament pentru sportivi, amenajarea spațiilor exterioare și a unui parking subteran, a centrului de îngrijire a sportivilor, gradene și refacerea terenului principal de joc.

De altfel, Stadionul Arcul de Triumf și Stadionul Steaua sunt cele mai avansate ca etapă a procedurilor, ambele ajungând la faza deschiderii ofertelor.

În ce privește Stadionul Rapid ”Valentin Stănescu”, a fost avizat Studiul de fezabilitate prin HG nr. 208/2018 și a fost publicat în SEAP anunțul de intenție nr. 29249/15.03.2018 privind realizarea lucrărilor. La Stadionul Dinamo, a fost modificată capacitatea noului stadion, 18.000 de locuri și au fost clarificate aspectele de natură juridică privind amplasamentul propus de Clubul Sportiv Dinamo și a fost introdus un nou amplasament pe lista sinteză a subprogramului Complexuri sportive. A fost demarată procedura de achiziție publică pentru contractarea serviciilor de proiectare pentru studiile de prefezabilitate și fezabilitate. După finalizarea acestora și aprobarea indicatorilor tehnico-economici va fi demarată procedura de achiziție publică pentru execuția de lucrări.

Ce spune Burleanu despre stadioanele pentru Euro 2020: ”Dacă nu vor fi contestaţii, trei stadioane vor fi gata la timp”.


Citește și: Raportul ActiveWatch FreeEx 2017-2018 asupra libertății presei. Derapaje majore ale puterii, jurnaliști bătuți și amendați

 
 

Urmărește-ne pe Google News