Elveţianul Roger Federer a notat, miercuri, pe Twitter, că acum este momentul potrivit pentru o fuziune între forurile care conduc circuitul masculin şi pe cel feminin în tenis, ATP şi WTA, notează News.ro
„Mă întreb… doar eu mă gândesc că acum este momentul ca tenisul masculin şi cel feminin să se unească şi să fie unul?”, a scris Federer, precizând apoi: “Îmi imaginez o fuziune între WTA şi ATP. Nu vorbesc despre a uni competiţiile pe teren, ci despre o fuziune a forurilor (ATP şi WTA) care conduc circuitul masculin şi pe cel feminin”.
El a răspuns şi unui comentariu al grupului Roger Federer Fans, care menţiona că nu este deloc plăcut că există „streaming-uri” diferite pentru meciurile din circuitul masculin (Tennis TV) şi pentru cele din circuitul feminin (WTA TV): “Sunt de acord cu tine, este prea derutant pentru fani atunci când sunt două sisteme diferite de clasament, logo-uri diferite, site-uri diferite, categorii de turnee diferite”.
După ce o utilizatoare de Twitter a scris că i se pare o nebunie că până acum nu s-a făcut fuziunea, Federer a notat: „Probabil ar fi trebuit să se întâmple în urmă cu mult timp, însă poate acum este cu adevărat momentul. Acestea sunt vremuri dificile pentru orice sport şi putem trece peste asta cu două foruri slăbite sau cu unul mai puternic”.