GRUPA D
ROMÂNIA – ITALIA 22-32
România se întoarce de la Cupa Mondială de rugby din Anglia cu un palmares normal: locul 4, cu patru puncte, cu o singură victorie, 17-15 contra Canadei, și un total de șapte eseuri izbutite.
Tricolorii au pierdut ultimul meci din grupă, duminică, 22-32 cu Italia, selecționată de alt calibru, participantă în Turneul celor 6 Națiuni. România, participantă la toate edițiile de Cupa Mondială, a câștigat repriza secundă cu 19-10, după ce Italia a schimbat un sfert de echipă.
Tricolorii au terminat pe al treilea loc din coadă, la puncte marcate (doar SUA și Uruguay sunt mai slabe la acest capitol).
Ținta ”stejarilor” era să obțină două victorii (niciodată nu am reușit asta o singură ediție de Cupă Mondială). Cele două victorii ne-ar fi trimis direct la Cupa Mondială din Japonia 2019.
Așa, cu doar un succes, ne așteaptă calificările în Cupa Europeană a Națiunilor (CEN).
România a punctat la impresia artistică. A reușit cea mai spectaculoasă răsturnare de scor de la Cupa Mondială, revenind de la -15 cu Canada, și a stabilit recordul de asistență pe Wembley, la un meci de rugby.
//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
FINAL
Min. 79 – Adrian Apostol mai reușește un eseu: 22-32.
Min. 75 – Valentin Popârlan reușește al doilea eseu al României, iar Florin Vlaicu transformă: 15-32.
Min. 70 – Tommaso Allan a mai reușit o lovitură de pedeapsă: 10-31.
Min. 66 – Adrian Apostol reușește un eseu, primul al României. Vlaicu mai pune două puncte pe tabelă: 10-29.
Min. 66 – Lazăr i-a lăsat locul lui Pungea.
Min. 64 – Botezatu iese-Apostol a intrat, la echipa României.
Min. 60 – A debutat și Bratu, care l-a schimbat pe Calafeteanu.
Min. 58 – Schimbare Turașvili – Rădoi. Acesta din urmă, jucător la Timișoara, bifează cea de-a doua selecție la națională.
Min. 56 – Iese Lucaci, reintră căpitanul Ursache.
Min. 55 – Antonescu debutează la națională, în locul lui van Heerden.
Min. 51 – România caută primul eseu. Nu-l găsește, deocamdată.
Min. 47 – România îl scoate pe căpitanul Vali Ursache. A intrat Stelian Burcea. La pauză, România a mai făcut două modificări. Au intrat Gal și Andrei Ursache și au ieșit Wiringi și Ion.
Min. 46 – Alessandro Zanni marchează eseu pentru Squadra Azzurra. Tommaso Allan a transformat lovitura: 3-29.
Min. 41 – Se reia jocul.
PAUZĂ
Min. 39 – Al treilea eseu Italia, prin Tommaso Allan: 3-22.
Min. 31 – România a fost la doar câțiva centimetri de terenul de țintă, dar n-a reușit să culce balonul în terenul de țintă. Încă nu avem eseu marcat.
Min. 24 – Pe ”Sandy Park”, Edoardo Gori aduce al doilea eseu al Italiei. Allan transformă: 3-15.
Min. 19 – Peninsularii ne domină și în grămezi, în partida de la Exeter. Diferența de patru locuri în clasamentul mondial se vede.
Min. 16 – Johann van Heerden a fost eliminat 10 minute. Este al patrulea cartonaș galben văzut de tricolori la acest turneu final. Lovitura de pedeapsă a fost transformată de Allan: 3-8.
Min. 10 – Italienii ne-au luat la mână! Leonardo Sarto izbutește primul eseu: 3-5.
Min. 7 – Italienii au marcat un eseu, dar încercarea nu a fost acordată.
Min. 5 – Florin Vlaicu transformă o lovitură de pedepasă. Tricolorii sunt mai puternici în grămezi: 3-0.
Min. 1 – România, locul 17 în lume, este fără Tonița, Paulică și Surugiu. Italia, care pornește favorită, este locul 13. Vlaicu a dat lovitura de start.
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
ACTUALIZARE, 14:40 / Stejarii sunt întâmpinați în vestiar cu un mesaj motivațional. ”Nu contează pe cine ai în față, contează pe cine ai alături!”.
Federaţia Română de Rugby (FRR) a anunţat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că Mihai Macovei rămâne suspendat două săptămâni, Comisia de Apel hotărând menţinerea sancţiunii în cazul căpitanului „stejarilor” decisă pentru un placaj periculos la Cupa Mondială.
„Căpitanul echipei naţionale de rugby a României, Mihai Macovei, a făcut apel la decizia Comisiei de Disciplină de a-l suspenda pe o perioadă de două săptămâni. Comisia de Apel s-a întrunit sâmbătă dimineaţa, iar după vizionarea fazei în care Mihai a placat periculos, s-a decis menţinerea deciziei iniţiale, în ciuda intervenţiei reprezentanţilor jucătorului şi a World Rugby. Astfel, Macovei va rămâne suspendat pe o perioadă de două săptămâni, acesta putând reveni pe teren începând cu 19 octombrie”, se arată pe site-ul frr.ro.
Echipa Românei va disputa, duminică, de la 16.30 (DigiSport), ultimul său meci de la actuala ediţie a Cupei Mondiale, contra Italiei. Mihai Macovei va fi prezent la stadion, iar în locul său căpitan va fi Valentin Ursache.
“Suspendarea lui Mihai este una regretabila si nimeni nu-l poate inlocui in postura de lider al echipei. Sunt onorat sa fiu capitanul Stejarilor pentru acest meci si cu siguranta voi face tot ce imi sta in putere sa conduc cat mai bine echipa din teren”, a spus acesta. Partida de azi cu „squadrra azzurra” va fi cu atat mai speciala pentru Vali Ursache, cu cat acesta si-a facut debutul in nationala Romaniei intr-un meci chiar cu Italia. In 2004, in ultima victorie a Stejarilor in fata Italiei, 25-24, Vali, care avea atunci 19 ani si evolua la CSU AV Arad, imbraca pentru prima data tricoul cu frunza de stejar. ”Nu avem nimic de pierdut in meciul contra Italiei, am reusit sa castigam „semi-finala” iar acum urmeaza „finala” unde vom da totul pe teren”, a spus jucatorul de linia a treia.
Naționala de rugby se pregătește pentru al patrulea meci, ultimul, la Cupa Mondială din Anglia. Stejarii vor întâlni duminică, 11 octombrie, de la ora 16:30 (în direct pe Digi Sport 1), pe Stadionul Sandy Park din Exeter, echipa Italiei. Meciul are o miză extrem de importantă, câștigatoarea partidei urmând să se califice direct la următoarea ediție a Cupei Mondiale, ce va avea loc în Japonia, în 2019.
Pentru meciul cu Italia, România nu se poate baza pe mijlocașul la gramadă Florin Surugiu, care s-a accidentat în timpul partidei cu echipa Canadei și trebuie să stea opt săptămâni.
”Nimeni nu poate să îl inlocuiască pe Mihai, el este căpitanul nostru. Dacă va fi nevoie, voi face tot posibilul să conduc cât mai bine echipa din teren. Punctul forte al nostru în meciul cu Italia este echipa, faptul că există o coeziune, că suntem atât de uniți”, a spus Valentin Ursache, prezent la conferința de presă în care s-a anunțat echipa.
PRIMUL XV:
1. Mihăiță Lazăr, 2. Otar Turașvili, 3. Paulică Ion, 4. Valentin Popârlan, 5. Johannes Van Heerden, 6. Valentin Ursache (cpt.), 7. Viorel Lucaci, 8. Daniel Carpo, 9. Valentin Calafeteanu, 10. Michael Wiringi, 11. Ionuț Botezatu , 12. Florin Vlaicu, 13. Paula Kinikinilau, 14.Mădălin Lemnaru, 15. Catalin Fercu
REZERVE: 16. Andrei Rădoi, 17. Andrei Ursache, 18. Horațiu Pungea, 19. Marius Antonescu, 20. Stelian Burcea, 21. Tudorel Bratu, 22. Csaba Gal, 23. Adrian Apostol
ITALIA
PRIMUL XV:
1. Matias Aguero, 2. Andrea Manici, 3. Lorenzo Cittadini, 4. Quintin Geldenhuys (cpt), 5. Josh Furno, 6. Francesco Minto, 7. Simone Favaro, 8. Alessandro Zanni, 9. Edoardo Gori, 10. Tommaso Allan, 11. Giovanbattista Venditti, 12. Tommaso Benvenuti, 13. Michele Campagnaro, 14. Leonardo Sarto, 15. Luke McLean
REZERVE: 16. Davide Giazzon, 17. Alberto De Marchi,18. Dario Chistolini, 19. Valerio Bernabò, 20. Samuela Vunisa, 21. Guglielmo Palazzani,22. Carlo Canna,23. Enrico Bacchin
Șansă la istorie: două victorii în grupă
Naționala de rugby a României a debutat cu dreptul în cadrul turneelor finale. La prima ediție, găzduită de Noua Zeelandă și Australia, ”tricolorii” au învins Zimbabwe, scor 21-20.
”Stejarii” au făcut parte din Grupa a 4-a și au pierdut în fața Franței (12-55) și în meciul cu Scoția (28-55). Patru ani mai târziu, la turneul din Marea Britanie, România a obținut tot un singur succes, în jocul cu Fiji (17-15), și a bifat două înfrângeri: 3-30 cu Franța și 11-19 cu naționala Canadei.
În 1995, după Mondialul din Africa de Sud, rugbyștii „tricolorii” s-au întors acasă fără nicio victorie, pentru că au pierdut confruntările cu reprezentativa Canadei (3-34), ce a Africii de Sud (8- 21) și cea a Australiei (3-42). În 1999, Mondialul de rugby a ajuns în Țara Galilor, acolo unde românii au învins SUA, scor 27-25 și au fost învinși de Australia (9-57) și Irlanda (14- 44).
Edițiadin2003, desfășurată în Australia, a adus un nou succes pentru „tricolori” (37-7 cu Namibia), dar și înfrângeri cu Irlanda (17-45), Australia (8-90) și Argentina (3-50). În Franța, în 2007, România a trecut de Portugalia (14-10) și a cedat în fața Italia (18-24), Noii Zeelande (8-85) și Scoției (0-42). Apoi, la Mondialul din 2011, în Noua Zeelandă, „stejarii” au pierdut întâlnirile cu Scoția (24-34), Argentina (8- 43), Anglia (3-67) și Georgia (9-25).