„Respinge excepția inadmisibilității recursului declarat de Mititelu Adrian Marin. Respinge recursurile ca nefondate. Obligă pe recurenți la plata sumei de 11.366,84 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul Mircea Sandu. Definitivă”, se arată în minuta hotărârii instanței.

Adrian Mititelu câștigase în prima instanță acest proces, declanșat acum aproape 10 ani, dar decizia a fost întoarsă la apel. Patronul FC U Craiova 1948, formație reînființată de omul de afaceri și care activează azi în liga secundă, a făcut recurs, dar acesta a fost respins.

Formația lui Mititelu a fost dezafiliată pe 20 iulie 2011, după ce a atacat o decizie luată de FRF in instanțele civile, deși mai avea o cale de atac în instanțele sportive.

După dezafiliere, țoți jucătorii au fost declarați liberi de contract, iar Mititelu a susținut ca a pierdut aproximativ 300 de milioane de euro, folosind ca argument clauzele de reziliere pe care jucătorii de la echipa sa le aveau.

Adrian Mititelu este închis din 5 noiembrie 2020, după ce a fost condamnat la 3 ani de înhisoare cu executare în dosarul în care a fost învinuit de DNA pentru transferul atacantului Mihai Costea la FCSB, în 2011.

Pe 13 ianuarie 2021, omul de afaceri craiovean a fost condamnat, pe fond, la cinci ani de închisoare, pentru evaziune fiscală în formă continuată, în dosarul „Maxitec”.

Foto: Libertatea

Subiectele la matematică la Evaluarea Națională 2025 – ce le-a picat elevilor de a 8-a.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.