Totul depinde de ceea ce va decide LeBron James (29 de ani). Superstarul este dorit înapoi de către Cleveland Cavaliers, acolo de unde a plecat la Miami în 2010, supărat că nu i se pune la dispoziție o echipă cu care să câștige inelul de campion.
Legat de situația lui ”King” James, totul se va decide după întâlnirea dintre Rich Paul, agentul vedetei, și Pat Riley. Negocierile sunt așteptate cu sufletul la gură în NBA.
Astfel, din celebru ”Big Three” de la Miami, în Florida ar putea rămâne doar Dwyane Wade (32 de ani). Celălalt membru al găștii, Chris Bosh (30 de ani), este cerut de către Houston Rockets.
Los Angeles Lakers speră revină în actualitate cu ajutorul lui Carmelo Anthony (30 de ani), ultima oară la New York Knicks. Și așteaptă refacerea vedetei Kobe Bryant (35 de ani).