La începutul lunii septembrie, în anul 2007, Gabriel Caramarin s-a accidentat grav la tendonul lui Ahile. Două săptămâni mai târziu, mijlocaşul, legitimat la acea vreme la Poli Timişoara, a mers la vestita clinică Isokinetic, din Bologna, unde s-a operat şi a făcut recuperarea. Un an şi patru luni au trecut de la operaţia românului la clinica Isokinetic din Bologna.

Italienii, disperaţi, încearcă să îşi recupereze banii datoraţi de Caramarin şi FC Timişoara şi întreabă în stânga şi în dreapta unde poate fi găsit fotbalistul. Contactat telefonic de Libertatea, Caramarin, care a jucat ultima dată la CS Otopeni, a confirmat că Isokinetic nu şi-a primit banii:

“Este adevărat că nu le-am dat nici un ban. Şi nici nu le voi da pentru că nu eu trebuie să plătesc, ci clubul. Poli a făcut rezervarea şi m-a trimis acolo pentru operaţie, tratament şi recuperare. Costurile totale sunt de aproximativ 35.000 de euro, dar parcă Timişoara a plătit o tranşă din bani”, ne-a declarat fostul jucător al bănăţenilor. Pe lângă Caramarin, la clinica privată Isokinetic din Bologna, s-au mai tratat nume grele ale campionatului intern: Rădoi, Pleşan, Victoraş Iacob, Rada, Zicu, Opriţa sau Ghionea. Richar Gavrilescu

 
 

Urmărește-ne pe Google News