Fotbal Acasa | Sport | Fotbal

Dacă Florin Marin își rupe gâtul la Iași, Gigi Mulțescu va prelua ACS Poli!

Actualizat pe 18 feb. 2016, 14:02
Comentează

ACS Poli continuă să aducă jucători noi. După portarul Lys Gomis (Torino), mijlocașul central Ross Jenkins (25 de ani), ultima oară la Crawley Town, a semnat cu ACS Poli Timișoara. Pe de altă parte, DigiSport, postul cu care managerul sportiv Daniel Stanciu are un contract de colaborare, a anunțat că Gigi Mulțescu va prelua echipa în cazul unui eșec al bănățenilor cu CSMS Iași.

ACS Poli e foarte probabil să semneze un contract și cu mijlocașul israelian de bandă dreaptă Bar Aharoni.

La Timișoara a sosit Alex Nimely, un jucător de origine liberiană, cu cetățenie britanică, care a aparținut de Manchester City. Alex Nimely, fratele jucătorului de fotbal Sylvanus Nimely, este născut în 1991 și joacă pe postul de atacant. Înalt de 1,80 metri, jucătorul venit la ACS Poli a jucat la Coton de Garoua, în Camerun, iar apoi a trecut la echipa de tineret a celor de la Manchester City. Aici, a ajutat echipa să câștige FA Youth Cup în 2008, iar în decembrie 2010 a fost în teren la egalul de 1-1 cu Juventus din Cupa UEFA. Nimely a avut un contract cu britanicii din 2008 până în 2014. În 2011, jucătorul venit la ACS Poli a trecut pe la Middlesbrough, sub formă de împrumut, unde a avut nouă apariții. Un an mai târziu, la fel, ajungea la Coventry City, unde a avut 17 apariții, pentru ca sezonul viitor să fie împrumutat la Crystal Palace, unde a avut două apariții. În sezonul 2014-2015, Alex Nimely a jucat la Port Vale, în eșalonul trei din Anglia. De aici, în ianuarie 2015 a ajuns la Bolton Wanderers, unde a fost sancționat deoarece a dispărut din cantonamentul echipei. De asemenea, jucătorul a avut permisul auto suspendat din cauza consumului de alcool.

Cu Alex Nimely, ACS Poli ajunge la nouă transferuri în această iarnă. Deocamdată au semnat Prince Rajcomar, Everon Pisas, Abel Suarez, Manu Torres, Ram Strauss, Lys Gomis. Bar aharoni are mari șanse să semneze, iar acum, urmează englezii Ross Jenkins și Alex Nimely. Acum, valoarea sa pe transfermarkt.de este de 50.000 de euro.

ACS Poli joacă sâmbătă în deplasare la CSMS Iași, iar postul antrenorului Florin Marin e în pericol. La timișoreni lipsesc Goga, Elek, Pedro Henrique și Cânu, cu probleme medicale, dar și Suarez, suspendat. Dintre jucătorii veniți săptămâna aceasta (Gomis, Aharoni, Jenkins și Nimely), niciunul nu va face deplasarea.

”Este un meci important pentru ambele echipe, Iașul are mari șanse să ajungă în play-off. Sigur au un moral bun și sunt mobilizați pentru acest joc. Din punctul nostru de vedere, nu este un joc decisiv, nici pentru Iași nu este un meci decisiv. Ei au făcut achiziții importante, sunt o echipă omogenă, cu relații de joc sudate, au consistență în joc. Sunt eficienți, nu au fost multe goluri înscrise, dar au și puține primite, este o echipă pragmatică, joacă la rezultat. Au o stabilitate la nivelul băncii tehnice, ceea ce este foarte important. Nicolo Napoli a avut o perioadă de zece meciuri fără victorie, după care a aputut să își pună în practică ideile. În momentul când nu sunt rezultate, e normal să apară asltfel de știri. Presiune am tot timpul, indiferent de situație. Dacă nu ești sub presiune, nu este normal. Relația mea cu jucătorii e una de respect reciproc, nu am probleme cu ei, sper să nu am nici în continuare. Este o relație normală între mine și ei. Eu nu știu absolut nimic, aceste zvonuri pot să apară când nu sunt rezultate la echipă, ele sunt normale, după părerea mea”, a spus ”Flocea”

Ca și cum nu are destule probleme financiare, ACS Poli e bună de plată de 10.000 de euro, pe care este obligată să îi plătească. Suma reprezintă salariul lui Ion Dragu, jucător de care clubul a vrut să se despartă unilateral și care și-a câștigat drepturile salariale în instanță, deși a jucat doar 21 de minute la prima echipă, informează oradestiri.ro!

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News