Daiana Georgiana Mureșan (24 de ani), de la Pallavolo Savino Del Bene Scandicci, formație din prima ligă italiană, este considerată una dintre cele mai sexy jucătoare din voleiul itlian amondial.
Lansată de CSS Bega, internațională tricoloră născută în 6 iulie 1990, timişoreanca are 1,91 metri şi 70 kilograme și evoluează pe postul de trăgător fals, cu săritura de 3,05 metri în atac. S-a consacrat cucerind trofee la Metal Galați, unde a evoluat între 2004 și 2010. Are trei titluri de campioană a României (2008, 2009 și 2010), plus două Cupe (2008, 2009).
Ulterior, a trecut ASZ Bialystok (Polonia, 2010-2011), Volley 2002 Infotel Forli (liga a doua italiană, 2011-2012). Kgs Robursport Pesaro (prima ligă italiană) și Openjobmetis Ornavasso (A1, Italia), pentru ca acest sezon s-o prindă la Pallavolo Savino Del Bene Scandicci
Într-un interviu sport.ro, Daiana a început voleiul în clasa a 7-a. Mărturisește că în copilărie era supranumită ”Broscuța”, ”din cauza ochilor mari” sau „Motzy”, ”din cauza prinsorii părului”. Voleibalista, a cărei poveste a apărut într-o revistă de sport din Italia, susține că ”norocul ți-l faci singur”.
Întrebată ce mănâncă o sportivă de performanță, Daiana a explicat: ”Trei mese principale care constau într-un bol cu cereale și lapte, sau iaurt, asta dimineața, la prânz – o ciorbă sau o supa de pui, preferata mea, și un grătar de pui sau de vită. Garnitura depinde de poftă. De obicei, orez sau broccoli și salată. Seara – câte o salată de fructe de sezon sau pește la grătar cu salată”.
”Cel mai bine mă simt acasă, la Timișoara, înconjurată de familie”, spune sportiva, care îi are ca modele pe voleibalista germană Angelina Grun (foto 1) și pe germanul de origine maghiară Georg Grozer (foto 2), „o forță a naturii”.
Chiar dacă nu e pasionată de fotbal, ține cu Steaua.
În concluzie: ”Îmi doream să ajung doctoriță! Deși nu voi ajunge doctoriță, de ajutat oamenii bolnavi, îi voi ajuta dacă voi avea posibilitatea și resursele materiale necesare”.
Întrebată dacă ar poza în reviste pentru bărbați, Daiana a reacționat: ”Dacă mi s-ar oferi oportunitatea, nu cred că aș refuza, ar fi o experiență nouă. Pe de altă parte, mi-ar conveni mai mult o prezentare de modă. Îmi doresc să fiu cunoscută pentru munca pe care o interprind, nu pentru goliciunea expusă într-o revistă”.
Îi place sucul de portocale, e fan Audi A5, ”să fie negru cu tapiterie turcoaz”.
Crede că există doping în volei.
Cele mai bune voleibalista din lume: Ekaterina Gamova (Rusia, foto stânga) și Francesca Piccinini (Italia, foto dreapta).
Cele mai sexy voleibaliste în opinia ei: Manon Flier (Olanda, foto 2) și Katarzyna Skowronska (Polonia, foto 1)