În cazul în care va elimina formaţia bulgară Ludogoreţ Razgrad, Steaua va fi repartizată în urna a 4-a valorică la tragerea la sorţi a grupelor Ligii Campionilor. Împreună cu ”roş-albaştrii”, se vor mai afla în această urnă echipele Athletic Bilbao (dacă va trece în play-off de Napoli), Anderlecht, Salzburg sau Malmo (cele două se înfruntă în play-off), FC Copenhaga (dacă va trece în play-off de Bayer Leverkusen), APOEL Nicosia, BATE Borisov, NK Maribor, AS Monaco şi Beşiktaş Istanbul (dacă va trece în play-off de Arsenal Londra).
Urna capilor de serie este compusă din Real Madrid, FC Barcelona, Bayern Munchen, Chelsea Londra, Benfica Lisabona, Atletico Madrid, FC Porto şi Arsenal Londra (dacă va trece în play-off de Beşiktaş Istanbul).
Din urna a doua fac parte grupările Schalke 04, Borussia Dortmund, Juventus Torino, Paris Saint Germain, Şahtior Doneţk, FC Basel, Zenit St. Petersburg şi Manchester City, iar în urna a treia se află Bayer Leverkusen (dacă va trece în play-off de FC Copenhaga), Olympiakos Pireu, ŢSKA Moscova, Ajax Amsterdam, Napoli (dacă va trece în play-off de Athletic Bilbao), FC Liverpool, Sporting Lisabona şi Galatasaray Istanbul. În funcţie de rezultatele care se vor înregistra în partidele-retur programate în această seară în play-off-ul Ligii Campionilor, urnele valorice mai pot suferi mici modificări.