Dacian s-a născut la Petroşani şi a început întâi cu fotbalul în sală, la Deva. Le înnoda picioarele piticilor de vârsta lui şi tatăl său, Ioan Varga, fost dinamovist, l-a recomandat “câinilor”. La 12 ani, a ajuns în “Groapă”:
“În clasa a V-a, m-am mutat de la Deva la Bucureşti ca să mă înscriu la grupele de copii de la Dinamo. Tata mă mai lua cu el la antrenamentele sale şi astfel am avut privilegiul să cunosc mari jucători. Atunci am ştiut că trebuie să mă fac fotbalist. Am fost dinamovist până am plecat la Sportul”.
A fost campion naţional de juniori cu Dinamo, la grupa lui Iulian Mihăescu. Avea 15 ani când a trecut prima cumpănă: “Am fost acuzat, pe nedrept, de furt, într-un un turneu la Florenţa. Ne-au păcălit nişte ciorditori, să intrăm cu ei în magazin, la aglomeraţie, că, dacă îi ajutăm să fure, ne dau haine la jumătate de preţ! Am fost în locul nepotrivit. Nu din cauza asta am plecat de la Dinamo”. La 17 ani, a ales Sportul, unde a stat până în iarna asta. Acesta e sezonul lui: a fost convocat la naţională, acum e aproape de titlu cu Urziceniul: “Da, visez al naibii de des să fiu campion”.
Varga mărturiseşte că acum e singur. Recunoaşte că îi place să se distreze.
“Normal că îmi place să mai merg şi prin cluburi, că doar nu sunt pocăit. Nu exagerez însă, pentru că ţelul meu este să joc fotbal la un nivel cât mai înalt”.
În trecut, a avut relaţii cu nenumărate fete frumoase. Fotbalistul a fost la un pas de căsătorie cu Ana Maria Gheorghe una dintre finalistele “Miss Playboy” 2005.
Câştigă 7.000 € pe lună, plus bonusuril
Conduce un Chrysler PT Cruiser
Ține cu Barcelona şi vrea să joace în Spanial
A absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Va da licenţa în vara asta