Pilotul francez Sebastian Loeb a fost implicat într-un accident spectaculos în cursul celei de-a opta etape a Raliului Dakar 2016, în urma căruia a cedat poziția de lider al clasamentului general la clasa auto compatriotului și colegului său de la echipa Peugeot, Stephane Peterhansel, informează agerpres.ro.

Bolidul pilotat de multiplul campion mondial de raliuri s-a rostogolit de mai multe ori, cu câteva zeci de km înainte de sosirea celei de-a doua porțiuni a specialei de luni, desfășurată pe distanța de 393 km între Salta și Belen, în nord-estul Argentinei. Loeb și copilotul său, Daniel Elena, au scăpat nevătămați în urma accidentului și au putut pleca mai departe, însă au pierdut foarte mult timp și au încheiat etapa la peste o oră în spatele lui Peterhansel.

Etapa a 8-a a Raliului Dakar a fost câștigată de qatarianul Nasser Al-Attiah (Mini). înregistrat cu timpul de 4h 12min. 23 sec. Acesta l-a devansat cu 12 sec. pe spaniolul Carlos Sainz și cu 31 sec. pe francezul Stephane Peterhansel (ambii Peugeot).

În clasamentul general conduce Peterhansel, cu un avans de 2min.09sec. față de Sainz și de 14min.43sec. față de Al-Attiyah.

Etapa a noua a Raliului Dakar 2016 va avea loc marți la Belen și cuprinde o probă specială de 285 km.

 
 

Urmărește-ne pe Google News