La cea de a II-a ediție a evenimentului RUNFEST din primăvară, participanţii au ocazia să se bucure de libertatea de a cutreiera potecile pădurii Cernica, pe malul lacului, într-o zonă deosebit de frumoasă din apropierea Capitalei, și au de ales între 6 curse de alergare. În funcţie de nivelul de pregătire şi categoria de vârstă, adulții și juniorii au la dispoziție următoarele trasee: 4 km, 6 km, 10,5 km și 21 km. Și cum exemplul pentru alegerea unui stil de viață sănătos trebuie oferit celor mici cât mai devreme, pentru copiii cu vârste între 6 și 11 ani sunt valabile 350 de locuri gratuite la KIDS RACES RUNFEST, pe trasee de 1 şi 2 kilometri, special pregătite pentru ei în parcul Cernica.
FOTO: RUNFEST, Marius Furceanu, Dragos Ticu și Tudor Panait.
Concurenţii au de ales între 6 variante de cros, iar copiii participă gratuit
Atât adulţii, cât şi copiii se vor putea bucura de pachete de concurs atractive, ce includ tricoul evenimentului, voucher cu un discount special la Running Warehouse Europe, medalie de Finisher, o porție de paste Barilla după curse, dar și alte produse și servicii oferite la eveniment. Pentru podiumuri sunt asigurate premii în bani, dar şi diferite oferte de la sponsorii şi partenerii concursului, printre care se numără vouchere cu acces gratuit de o lună în cluburile World Class România, pachete GoldNutrition, vouchere valorice Nomasvello, pachete cu produse de la Isostar, precum și diplome și medalii.
Tot ce trebuie să faceţi este să vă rezervaţi un loc în competiţie prin înscrierea pe www.runfest.ro, iar până duminică, 3 aprilie, este valabil un preţ redus de 65 de lei. Platforma de alergare RUNFEST, relansată în 2016, vă facilitează accesul la informaţii şi înscrieri, cu pagini personale gratuite şi multiple funcţiuni, clasamente şi statistici pentru a urmări performanţele de la un concurs la altul. Şi, cel mai important, toată lumea va avea acces la competiţii variate, cu format unic, ce le vor oferi porţii bune de Sportainment!
Înscrierile se închid pe 13 aprilie, aşadar vă recomandăm să vă grăbiţi şi să vă rezervaţi online locul la start.