Dan Alexa (40 de ani) este noul antrenor al Rapidului. „Chirurgul” s-a înțeles deja cu giuleștenii, va fi numit director tehnic, însă, în practică, rolul său va fi cel de antrenor principal.

Dan Alexa era liber de contract după despărțirea de Astra Giurgiu, produsă în octombrie 2019. Tehnicianul a mai pregătit-o pe Rapid în sezonul 2015-2016, de asemenea în Liga 2, când a reușit să promoveze cu giuleștenii în prima divizie. 

De altfel, Dan Alexa este recunoscut ca un antrenor specializat în promovări, după ce a reușit această performanță cu 3 formații diferite: Poli Timișoara, Rapid și Dunărea Călărași.

Daniel Pancu, fostul antrenor, a fost îndepărtat luni, din cauza rezultatelor modeste înregistrate de Rapid în ultima perioadă. Înfrângerea din weekend, de pe teren propriu, cu CSM Reșița, 0-1, care i-a coborât pe guileșteni tocmai până pe locul 6, i-a iritat la maximum atât pe conducătorii din Giulești, cât și pe suporteri, care au cerut plecarea lui Pancu.

Daniel Pancu in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si CSM Resita, contand pentru Liga a-2-a Casa Pariurilor, disputat pe Stadionul Regie-Sportul Studentesc din Bucuresti. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

 
 

Urmărește-ne pe Google News