“Pe plan financiar, lucrurile se vor rezolva. Nu este atât de dramatic. Partea proastă este partea sportivă. Din păcate, rezultatele pozitive întârzie să vină. Asta este mai dureros. Atâta timp cât rezultatele nu vor fi, categoric că şi partea financiară va scârţâi.
Până în iarnă, din păcate, nu se mai poate face absolut nimic din punct de vedere sportiv, dar în iarnă, dacă ajungem să trăim până în iarnă, lucrurile se vor schima radical. Dacă reuşim să ajungem în iarnă cu bine, de la anul cu siguranţă vom schimba…
Nu cred că problema este la antrenor. Se vede o schimbare destul de mare. Au avut o altă atitudine,dar nu a fost să fie. Vedeţi şi dumneavoastră foarte bine cum sare mingea din gazon”, a declarat Dan Capră, conform phon.ro.
Începând de marți, gazonul de pe ”Ilie Oană” a intrat într-un proces de refacere, care ar putea dura și două luni. Cel mai probabil, partida cu Steaua, din etapa a 14-a, prima a returului, se va disputa pe arena Gloria, din Buzău, sau pe stadionul ”Tineretului”, din Brașov.