Fost antrenor al lotului masculin de gimnastică, Dan Grecu (64 de ani) va fi prezent la Campionatul Mondial de la Nanning din postura de arbitru internaţional.
În urmă cu 40 de ani, la Varna, cunoscutul gimnast câştiga singurul său titlu mondial şi, totodată, cel dintâi al României în acest sport, la masculin. Pe atunci, Dan Grecu era recunoscut ca fiind unul dintre cei mai valoroşi executanţi ai exerciţiilor la inele. Astăzi, bucureşteanul se află în avionul de China, în drum tot spre Mondiale. Nu ca sportiv, ci ca arbitru internaţional. În plus, îşi va sărbători la bordul aeronavei, la o altitudine de 10.000 de metri, ziua de naştere (este născut pe 26 septembrie 1950). ”Nu este pentru prima oară când această aniversare mă prinde departe de casă. În avion nu ştiu dacă am mai fost de ziua mea. De asemenea, nu mă aflu la prima călătorie în China. Acolo am ajuns întâia oară în 1973, când toată lumea era îmbrăcată în uniformă. Nu vedeai maşini, ci numai biciclete. Am mai fost în 1980, după moartea lui Mao, în 1999 şi 2000, la Jocurile Olimpice, când Beijingul semăna cu New York-ul”, ne-a spus cunoscutul om de sport care va călători alături de componenţii loturilor naţionale şi de antrenorii acestora.
Avem şanse la sărituri şi paralele
Legat de participarea gimnaştilor români, Dan Grecu se arată optimist: ”Această ediţie a Campionatului Mondial este o competiţie de precalificare pentru Jocurile Olimpice de la Rio. În sensul că dintre echipele participante, în jur de 50 la masculin şi tot cam atâtea la fete, 24 vor obţine dreptul de a concura la ediţia de anul viitor. Restul ţărilor vor avea doar la individual în 2015. Sunt sigur că echipele noastre se vor califica. La masculin, noi avem şanse la paralele şi la sărituri. Nu pot spune sigur că vom lua medalii, dar în finale cred că vom avea reprezentanţi. Important este ca Băţagă, Muntean, Berbecar şi colegii lor, precum şi fetele, să-şi facă exerciţiile cât mai curat pentru a nu fi penalizaţi”, a concluzionat Dan Grecu.
România participă cu 14 sportivi la CM
Programat între 3 şi 12 octombrie, la Nanning (China), Campionatul Mondial de gimnastică va avea la start şi echipele ţării noastre. Echipa feminină este compusă din Larisa Iordache, Andreea Munteanu, Ioana Nicoară Ana Maria Ocolişan, Ştefania Stănilă, Cristina Tudorache şi Silvia Zarzu. La masculin, România va fi reprezentată de Cristian Băţagă, Marius Berbecar, Vlad Cotuna, Andrei Muntean, Laurenţiu Nistor, Daniel Rădeanu şi Andrei Ursache, La această ediţie a CM şi-au anunţat participarea peste 600 de sportivi din 74 de ţări. Competiţia programează finale pe echipe, la individual-compus, dar şi pe aparate.