Libertatea: România s-a clasat abia pe locul 9 în concursul pe echipe. Este un rezultat ruşinos?

Dan Grecu: E clar că nu este un rezultat bun. Echipa este în reconstrucţie. Băieţii au mult de lucru pentru ca România să redevină un nume de top în gimnastica mondială. Se simte nevoia unei întineriri a lotului.

Credeţi că trebuie schimbat ceva şi la nivelul conducerii?

Nu. Antrenorul coordonator Ioan Suciu şi colaboratorii lui pot face treabă bună în viitor.

Aţi fi dispus să vă implicaţi din nou în bunul mers al lotului?

E o chestiune pe care nu o decid eu. În calitatea mea de vicepreşedinte al federaţiei merg destul de des la sală, pentru a-i urmări pe băieţi la lucru. Dar atât.

Unde credeţi că trebuie lucrat cel mai mult?

Ar trebui să existe un regim de pregătire fizică susţinut. La acest capitol cred că avem unele probleme.

Cât de greu ne va fi să ne calificăm la Olimpiada din 2012?

Nu va fi chiar aşa de greu. Eu cred că România va prinde finala de opt, fără probleme.

A vrut să ajute echipa

Marian Drăgulescu a fost decepţia acestui Mondial. Nu s-a calificat în finală la nici un aparat.

Am avut o discuţie personală cu Marian înainte de aceste Mondiale. Vă poate confirma chiar el acest lucru. L-am sfătuit să nu facă deplasarea în Olanda pentru că nu este pregătit corespunzător pentru a face faţă unei astfel de competiţii. Nu s-ar fi întâmplat nimic dacă el nu mergea în Olanda.

De ce credeţi că nu v-a ascultat sfatul?

Mi-a spus că îşi doreşte să dea o mână de ajutor echipei. Îmi menţin părerea că mai bine ar fi rămas acasă.

Astăzi, finala la individual

În finala de la individual compus, atât la băieţi, cât şi la fete, România va fi reprezentată de Ana Porgras şi Raluca Haidu, respectiv Flavius Koczi. Finala băieţilor este programată astăzi, de la ora 17.00, iar cea a fetelor va începe la 20.30. Competiţia va fi transmisă în direct la Digi Sport Plus.

 
 

Urmărește-ne pe Google News