ACTUALIZARE. Antrenorul Bratu confirmă că mijlocașul Dan Nistor rămâne în Ștefan cel Mare: Nistor e în momentul de faţă un jucător liniştit din toate punctele de vedere. S-a stabilizat situaţia în jurul lui şi cred eu că nu trebuie să ne mai gândim la alte lucruri (n.r. – transferul la FCSB) pentru că nu-şi au rostul în momentul de faţă. Nistor nu pleacă la FCSB. Dacă i s-a mărit salariul trebuie să îi întrebaţi pe cei de la administrativ, eu sunt antrenor. Nistor nu e afectat, el este un jucător ambiţios. Este căpitanul lui Dinamo şi unul dintre cei mai importanţi jucători ai noştri. El ştie că foarte multe lucruri se învârt în jurul lui”.
Bratu s-a arătat bucuros de ultima achiziţie a clubului Dinamo, panamezul Armando Cooper. „Sunt foarte bucuros că îl avem la echipă pe Armando Cooper. E un jucător pe care mi l-am dorit foarte mult, care va veni cu un plus de valoare şi de experienţă în grupul nostru. El a fost bine primit de băieţi. Sunt onorat că este alături de noi. Normal că am vorbit şi cu Penedo despre el, avem referinţe foarte bune, mai ales că Armando a mai jucat în România la Oţelul Galaţi. E un fotbalist cu 100 de meciuri la nivel de echipă naţională. Sperăm ca împreună să facem o treabă bună, avem nevoie de astfel de jucători. Cu pregătirea stă bine. A venit din Chile acolo unde era plin campionat, chiar dacă nu juca foarte mult. Mă bucur că a luat decizia de a veni la Dinamo pentru a juca. El a renunţat la foarte multe lucruri pentru a veni în România şi a-şi arăta în continuare pofta de fotbal. Pentru asta trebuie apreciat şi respectat în plus. Armando poate juca din următorul meci. Este legitimat, face parte din lotul echipei”, a explicat Florin Bratu.
El a adăugat că este posibil ca Dinamo să mai transfere unul sau doi jucători în perioada următoare. „E posibil să mai apară ceva jucători în zilele următoare, vom vedea. Fundaş, atacant… vedem, nu ne-am gândit. Adică nu ne-am pus în cap acum foarte serios acest lucru. Eu am încredere în lotul pe care îl am acum. E un lot echilibrat cu care putem face lucruri bune”, a precizat Bratu.
–––
Dan Nistor şi Dinamo s-au înţeles pentru prelungirea contractului, dar mijlocaşul de 30 de ani nu a semnat încă înţelegerea. 18.000 de euro va fi noul salariu al jucătorului, care ar urma să semneze azi sau după meciul cu Craiova. E cel mai mare venit oferit de patronul Ionuț Negoiță după ce a preluat clubul alb-roșu.
Mărirea de salariu ar fi una semnificativă: Nistor câştiga lunar doar 8.000 de euro, iar, după oferta primită de la Gigi Becali, dinamoviştii au vrut să îi crească salariu la 9.000 de euro.
Transferul lui Dan Nistor la FCSB nu s-a concretizat, asta după ce Gigi Becali a înaintat mai multe oferte, ultima în valoare de 800.000 de euro și un salariu de 20.000 de euro pe lună pentru jucător.
„Nistor e încheiat, am vrut să îl pun pe listă (n.r. – lista UEFA). Nu mi l-au dat să îl pun pe listă, e încheiat. Dacă ne calificăm, după aceea vedem. Nu vreau să vorbesc acum de Nistor, că e jucătorul lor”, a spus Gigi Becali, la DigiSport.