Antrenorul liderului Ligii 1 a fost primul nume de pe lista FRF pentru înlocuirea lui Christoph Daum la cârma naţionalei României.
„Nu mă tem că-l putem pierde, sunt la antrenament, sigur rămâne la noi. Se simte foarte bine la CFR, suntem toţi lângă el mereu. Mi-a zis că n-a mai fost la un club unde să fie oameni aşa profesionişti, care să rezolve aproape instantaneu orice mică problemă care apare.
Rămâne sigur la noi. A existat o discuţie, dar Dan Petrescu rămâne la noi. Nu pot să-l opresc să discute cu FRF. A existat o întâlnire, dar nu pleacă”, a spus Mureşan pentru Pro X.
Dan Petrescu a refuzat naţionala. Ofertă de 300.000 de euro
FRF i-a oferit lui Dan Petrescu un salariu de 300.000 de euro pe an, cu 240.000 de euro mai puțin decât a avut Daum, şi un bonus de 500.000 de euro dacă va califica România la Euro 2020. ”Dan Petrescu este un antrenor bun, iar ce-i bun este și scump. El are 700.000 de euro cu tot cu bonusuri la CFR Cluj”, au dezvăluit surse de la Casa Fotbalului pentru Libertatea.
Christoph Daum este aşteptat să revină miercuri la Bucureşti, iar joi ar putea avea loc discuţia în care se va pune la punct detaliile finale ale rezilierii contractului. Daum şi Burleanu sunt înţeleşi de principiu să se despartă, iar vineri este anunţată o şedinţă a Comitetului Executiv în care să se se oficializeze despărţirea de ”Marele motivator”.
Următorul pe lista FRF este Cosmin Contra.
România a ratat calificarea la CM 2018 într-un mod lamentabil, aflându-se pe locul 4 într-o grupă cu Polonia, Danemarca, Muntenegru, Armenia și Kazahstan.
Altfel, Dan Petrescu a fost suspendat două etape după eliminarea din meciul cu CSU Craiova (2-1).
Citește și: Atenție, tricolori! Joi începe vânzarea biletelor pentru Cupa Mondială 2018