Duminică e programat derby-ul primelor două clasate CFR Cluj (34 de puncte) și FCSB (32 de puncte). Ca de obicei înaintea meciurilor cu miză, jocul a fost prefațat cu un scandal.
Primul care a aruncat „piatra” a fost Mihai Stoica, de la FCSB. „Metodele astea au fost brevetate acum mulți ani. Petrescu și-a înjurat jucătorii de morți. Nu se poate abține.
Eu am lucrat cu el la Urziceni. Îl înjura pe Epaminonda Nicu, pentru că el era mut și nu-i zicea nimic. Dar pe Maftei de ce nu-l înjura niciodată? Când Galamaz a venit și i-a zis «Mister, te rog să nu mă mai înjuri că nu pot juca fotbal așa», Petrescu nu l-a mai înjurat”, a mărturisea Mihai Stoica săptămâna trecută.
Dan Petrescu avertizează: ”Vom ajunge ca-n Grecia! Nu m-am dus să bat spectatorii”
Dan Petrescu n-a așteptat prea mult invitația la o replică acidă. „E un director sportiv de la Steaua care spune că eu înjur jucătorii. Îi transmit că poate i-am înjurat, dar eu niciodată nu m-am dus să mă bat cu jucătorii, aşa cum el s-a dus să se bată cu suporterii.
Jucătorii aia înjuraţi de mine au ajuns la echipa naţională. Vom ajunge ca în Grecia dacă se va continua aşa”, a declarat Dan Petrescu la conferința de presă dinaintea partidei cu FCSB.
„Cum să-mi spună mie Gigi Becali să plec din ţară? Eu trăiesc în România şi mă simt bine. E jenant. Niciun patron din lume nu vorbeşte despre antrenorul altui club”, a adăugat Dan Petrescu.
CITEȘTE ȘI:
Campionatul de fotbal din Grecia a fost suspendat. Ce se va întâmpla cu Răzvan Lucescu și echipa lui?
Pistolarii din fotbalul românesc. Când, unde și de ce au scos pistolul Sechelariu, Liviu Luca, Ioan Becali, Jean Vlădoiu și alții