”Nu mă așteptam să mă întorc, dar am fost contactat de prieteni buni, de Mara, de Bilașco, mi s-a propus un proiect serios. CFR e o echipă care vrea să câștige, care a mai cucerit trofee. Aveam și alte oferte mai avantajoase din punct de vedere material, dar am simțit că CFR e cea mai bună alegere”;

Dan Petrescu, despre meciul CFR Cluj – FCSB. ”CFR m-a dorit acum mulți ani, când antrenam Sportul”

”CFR m-a dorit acum mulți ani, când antrenam Sportul. Am venit atunci la Cluj, dar nu m-am înțeles cu domnul Mureșan și cu domnul Paszkany. Acum sunt bucuros că sunt aici, orașul îmi place și el mult. Dar ca să mă simt bine e important să am rezultate, pentru că eu nu prea fac alte drumuri în afară de cel dintre hotel și stadion”;

Dan Petrescu, despre meciul CFR Cluj – FCSB. ”Nu avem cel mai valoros lot!”

”Sincer să fiu, avem mai multe puncte decât mă așteptam să avem, pentru că am pornit cu o echipa complet schimbată. E nevoie de timp. Am început bine și sper să ne menținem așa. Nu avem cel mai valoros lot, dar împreună cu Steaua, Dinamo și Craiova cred că putem spune că avem loturi de valoare. La fel și Astra, chiar dacă de acolo au plecat jucători buni”;

”Lotul lui Urziceni l-am făcut în trei ani, a fost nevoie de timp pentru a face echipa. Mie îmi place să am jucători de caracter, nu neapărat de mare valoare. Vreau jucători care să se lupte pentru echipă. Când am plecat din România, erau mai mult de opt echipe care se băteau la titlu. Acum e altă situație, dar sunt și echipe de mijlocul clasamentului care pot produce surpriza: Botoșani, Poli Timișoara”.

Partida dintre CFR Cluj și FCSB este programată joi seară, de la ora 21:00

”Steaua e echipa la care am crescut și la care am jucat finala Cupei Campionilor. Pentru mine, aceasta este Steaua adevarată. Tot timpul când voi juca împotriva Stelei va fi ceva deosebit. Sunt șanse 50-50%.

Pe Steaua o bați cu muncă, organizare, sacrificiu și cu puțin noroc. Sperăm ca stadionul să fie plin și să avem mulți fani. Mie îmi place să joc cu stadionul plin, mi s-a întâmplat, în China era superb cu 50.000 de fani. În Emirate jucam cu 10 spectatori, era urât. Steaua are 20 de jucatori foarte buni, poate face două echipe

Chiar dacă nu joacă Alibec și Budescu, joacă Gnohere și Teixeira. Sau Tanase sau Golofca. Au mare valoare acolo în față. Alibec e cel mai valoros jucător din România, dar și Gnohere e valoros. Ei nu au probleme dacă le lipsește un jucător. La meciurile importante, fotbaliștii se motivează. E mai greu la meciurile cu echipele mici. Dar eu încerc să aduc ceva nou în fiecare săptămână, nu-mi place când e prea multă relaxare. Îmi doresc ca fanii să vină în număr cât mai mare la fiecare meci, să ne fie alături și la bine și la greu. Sper să îi facem fericiți la final de sezon”.

 

Urmărește-ne pe Google News