Petrescu, 50 de ani, a acuzat penalty-ul primit de ieșeni, acordat gratuit în opinia lui Ion Crăciunescu, specialistul Digi pe probleme de arbitraj, și transformat de Andrei Cristea, și a făcut câteva declarații furibunde la adresa arbitrajului și a rivalilor.

„În play-off suntem furați pe față. Hațegan nu ne-a dat penalty cu Steaua, azi a inventat un penalty. E clar că Steaua e cea mai avantajată în play-off. Dacă știu să se descurce, ok, să ia titlul, dar nu e meritat. S-au făcut atâtea presiuni în prima parte a campionatului, mă refer la Gigi Becali și la MM Stoica. Nu ne rămâne decât să câștigăm cu Steaua. Mai stau 3-4 meciuri, nu cred că mai pot să continui aici. Nu sunt respectat. Poate dacă mă retrag și eu ca Becali, mă ajută și pe mine arbitrii.

Vreau să-i întrebați pe cei de la Astra de ce cu noi mâncau pământul, dar cu Steaua n-au existat. Iașiul la Craiova n-a jucat, jucătorii de bază erau pe bancă. Așa se întâmplă pe la noi, pe aici. Pentru ce i-a trebuit acest punct Iașiului? S-au bucurat de parcă au luat campionatul mondial. Sunt șocat de anumite lucruri. E clar că sunt făcute cărțile. Situația e clară!

Îmi mențin decizia de a pleca și dacă vom ieși campioni. Oricum nu vom fi lăsați, stați liniștiți. Pe Arena Națională cred că nici dacă moare cineva de la noi pe teren nu vom primi penalty. La meciul cu Steaua va fi un arbitru român și o va ajuta pe Steaua. Nu o să fie niciun străin. Până acum se băteau cu pumnii că vor arbitru străin, acum nu mai zic nimic”, a spus Dan Petrescu la Look TV.

Ce înseamnă ca George Simion să devină președinte: România se află în faliment nedeclarat, există riscul să nu se plătească pensiile, leul va cădea
Recomandări
Ce înseamnă ca George Simion să devină președinte: România se află în faliment nedeclarat, există riscul să nu se plătească pensiile, leul va cădea

„Să arbitreze cineva de la Steaua, din conducerea clubului. Oricine din conducerea lor. Să arbitreze ei. Dacă batem Steaua, s-a terminat campionatul”

MM Stoica, directorul sportiv al FCSB, a reacționat dur, la DigiSport:

Mihai Stoica l-a ironizat pe Dan Petrescu: ”Voi reveni cu detalii”. Mihai Stoica și Dan Petrescu nu stau o zi liniștiți dacă nu se critică sau se „înțeapă”

Mihai Stoica l-a ironizat pe Dan Petrescu: ”Voi reveni cu detalii”. Mihai Stoica și Dan Petrescu nu stau o zi liniștiți dacă nu se critică sau se „înțeapă”

„Dan Petrescu a spus niște enormitățpi. Eu i-am dat un mesaj de Paste și i-am spus ca nu mai vorbesc de el. Dar cand el atacă echipa la care activez… Hațegan nu a dat penalty pentru Steaua în meciul direct cu CFR, în sezonul regular. La o faza cu Benzar. În play Off, el a dat un penalty pentru CFR la o fază la care domnul Crăciunescu a spus că nu se dădea. Apoi l-a eliminat gratuit pe Pintilii. Știți cum e legea compensației?! Ea se întâmplă! De câte ori nu au câștigat cu penalty?

Să te miri tu de ce joacă Astra și Iasiul cu tine, asta e cu totul ieșit din comun. Dar ce vrei? Să-ți facă ție culoar?

Eu o sa le atrag atenția arbitrilor ca Manea, Deac, Culio și Țucudean simulează ceva ieșit din comun!

Cătălin Predoiu a fost desemnat premier interimar de Ilie Bolojan
Recomandări
Cătălin Predoiu a fost desemnat premier interimar de Ilie Bolojan

Cum poate Dan Petrescu, care a fost un jucător atât de mare, să se mire că joaca alții cu el? Ce se așteaptă? Să-i dea meciul?! Sunt șocat să aud ce spune Dan Petrescu! Și e foarte periculos să spui că ești furat, trebuie să aduci probe”.

Vezi rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Traian Băsescu, cu strategia la purtător. A spus clar cum poate câștiga Nicușor Dan împotriva lui George Simion: „Are de convins un singur partener pentru turul doi”
Viva.ro
Traian Băsescu, cu strategia la purtător. A spus clar cum poate câștiga Nicușor Dan împotriva lui George Simion: „Are de convins un singur partener pentru turul doi”
Avertismentul lui Maurice Munteanu. Mesajul lui s-a viralizat rapid și e distribuit masiv: „Dacă asta au ales românii, mă văd nevoit să...”. Ce poze din trecutul lui Simion a publicat
Libertateapentrufemei.ro
Avertismentul lui Maurice Munteanu. Mesajul lui s-a viralizat rapid și e distribuit masiv: „Dacă asta au ales românii, mă văd nevoit să...”. Ce poze din trecutul lui Simion a publicat
Când și cum a fost racolată jucătoarea de tenis Alexandra Iordache de mafia pariurilor. Fostul său antrenor a dat totul în vileag
Adevarul.ro
Când și cum a fost racolată jucătoarea de tenis Alexandra Iordache de mafia pariurilor. Fostul său antrenor a dat totul în vileag
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Elle.ro
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Unica.ro
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Și-a scăpat telefonul de la 3.000 m când sărea cu parașuta și a rămas șocat când l-a găsit. Avea doar o husă de 11€: "Nu are sens"
Observatornews.ro
Și-a scăpat telefonul de la 3.000 m când sărea cu parașuta și a rămas șocat când l-a găsit. Avea doar o husă de 11€: "Nu are sens"
Horoscop 6 mai 2025. Taurii au ocazia să-și protejeze liniștea refuzând să intre în jocul unor persoane cărora nu le pasă de corectitudine
HOROSCOP
Horoscop 6 mai 2025. Taurii au ocazia să-și protejeze liniștea refuzând să intre în jocul unor persoane cărora nu le pasă de corectitudine

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI