Camerele de luat vederi l-au surprins pe tehnicianul liderului exact în timp ce-l apostrofa pe fotbalistul de 20 de ani: ”Stai aici, unde pi..a mă-ti te duci? F..-ți gâtu mă-ti, să-ți f..t!”. Cristian Manea s-a uitat scurt spre Dan Petrescu, după care și-a văzut de drum spre vestiar.

CS U Craiova a învins CFR Cluj, scor 2-1, Oltenii au deschis scorul în urma unui corner acordat eronat de arbitrul Istvan Kovacs.

La finalul partidei, Dan Petrescu a pus tunuri pe arbitraj: „Craiova a dominat primele 20 de minute. În celelalte 70 de minute CFR a fost mai bună. Au fost două decizii foarte clare în defavoarea noastră. Înaintea primului gol a fost corner pentru noi, iar la cel de-al doilea Gustavo a preluat mingea cu mâna.

Cel puţin un egal era scorul corect azi. A fost penalty la Culio, dar şi la Gustavo. Joacă în 12 cu suporterii pe care îi au. Vor fi principalul lor avantaj în play-off. Momentul-cheie a fost primul gol.

Eram nervos pe Manea pentru că nu a stat bine la ultima fază din prima repriză. Pe el l-a luat valul şi nu mă auzea. Normal că eram foarte nervos”.


Citește și: PROTOCOL ZERO, organizare impecabilă. Cine e omul care a coordonat minut cu minut funeraliile Regelui Mihai

 
 

Urmărește-ne pe Google News