ACTUALIZARE 23 martie. Dan Petrescu a luat o decizie de ultimă oră. [Din cauza oboselii acumulate în ultimele zile, a orelor multe petrecute în avion şi a lipsei de odihnă, antrenorul nostru, Dan Petrescu, nu se simte bine pentru a participa la conferinţa de presă de astăzi, iar din aceste motive conferinţa va fi amânată pentru săptămâna viitoare, la o dată pe care o vom anunţa ulterior. Atât clubul CFR Cluj, cât şi Dan Petrescu vă mulţumesc pentru înţelegere”, scrie în comunicatul emis de club, conform TV Telekom Sport.
Petrescu a condus ieri primul antrenament de la revenirea la echipa pe care a mai antrenat-o între iunie 2017 şi iunie 2018, când a luat campionatul.
ACTUALIZARE 23 martie. Dan Petrescu va fi prezentat oficial azi, de la ora 14.00, într-o conferință de presă.
ACTUALIZARE 22 martie. ”Nu știam de ce mă vor întruna, mai ales că echipa mergea bine, avea rezultate. Nu eram sigur dacă era bine să mă întorc și de aceea au decurs așa greu și negocierile. Dar, când patronul pleacă în Dubai, unde eu eram în vacanță și apoi te trezești cu el la ușă, înseamnă că într-adevăr te vrea și atunci e clar că trebuie să mergi, nu mai ai cum să refuzi. Nu, că mă simt obligat, dar când te vrea cineva cu adevărat, trebuie să mergi”, a spus Dan Petrescu, la Digi Sport.
ACTUALIZARE. ora 15.00. CFR Cluj a confirmat pe site-ul oficial revenirea lui Dan Petrescu.
În această după amiază, la ora 16:00, Dan Petrescu va conduce primul antrenament.
Petrescu va reveni pe banca ardelenilor pentru primul meci duminică, de la ora 13:00, împotriva celor de la Gaz Metan, o partidă amicală.
Antrenorul care sezonul trecut a luat titlul cu CFR va semna pe doi ani și jumătate cu liderul la zi din Liga 1.
Conform digisport.ro, ”Bursucul” va avea un salariu de 50.000 de euro pe lună, plus bonusuri pentru obiective – câștigarea titlului și calificarea în grupele UEFA Champions League sau Europa League.
Alin Minteuan, antrenorul interimar, aveavictorii pe linie în primele 5 meciuri ale lui ca ”principal” pe banca CFR-ului.
După primele două etape disputate în play-off, CFR e pe prima poziție (33 de puncte), iar Universitatea Craiova e pe 2 (29 de puncte). Podiumul e completat de FCSB (25 de puncte). Echipa lui Mihai Teja are însă un meci mai puțin disputat.
Dan Petrescu, 51 de ani, a primit peste două milioane de euro după ce a petrecut jumătate de an pe banca grupării chineze. Guizhou Zhicheng a încheiat ultima campionatul din China, cu 24 de puncte, opt sub penultima clasată.
Dan Petrescu, care a mai antrenat-o pe CFR Cluj între iunie 2017 şi iunie 2018 şi a cucerit titlul cu gruparea din Gruia, are încă un trofeu intern în palmares, cu Unirea Urziceni (2009).
A mai cucerit Supercupa României, cu ASA Târgu Mureş, în 2015, Cupa Chinei, cu Jiangsu Suning, în 2015, şi a promovat în prima ligă rusă alături de Kuban Krasnodar, în 2010.A fost desemnat de trei ori cel mai valoros antrenor român al anului.
De-a lungul carierei, fostul fundaș dreapta le-a mai pregătit pe Sportul Studențesc, Rapid, Wisla Cracovia (Polonia), Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar (Rusia), Dinamo Moscova (Rusia), Al Arabi (Qatar), ASA Târgu Mureș, Jiangsu Suning (China) și Al Nasr (Emiratele Arabe Unite).
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!