Dan Petrescu, 51 de ani, a pus tunurile pe Ilie Dumitrescu, 50 de ani, ca revanșă la criticile pe care fostul său coleg de la Steaua și de la echipa națională i le-a făcut după înfrângerea suferită de ardeleni, 0-1, în manșa tur din Kazahstan. 

Dan Petrescu s-a dezlănțuit la flash-interviul acordat la Digi Sport și Look TV. ”Dacă Arlauskis nu scotea pe final de meci acea minge, acum vorbeam toți că a fost un meci prost. Fotbalul e făcut din mici detalii. În primele trei meciuri, echipa n-a jucat rău, dar a fost făcută varză și pilaf de toată lumea”, și-a început ”Bursucul” tirada.

Atacul la Ilie Dumitrescu, analistul Digi Sport, a fost frontal: ”Hai să vedem cine mă judecă? Cine mă judecă? Cine mă judecă pe mine? N-au fost și ei antrenori și nu au prea făcut nimic? Și acum mă judecă pe mine, care m-am săturat de câte trofee am câștigat și câți bani am făcut ca antrenor.

Dintr-o dată nu mai eram bun. Deja mă întrebau la conferință dacă am geanta făcută. Da, am geanta făcută, care e problema? Am trei ani contract, iar dacă clubul consideră că nu sunt bun voi pleca. Nu înțeleg ce au toți cu mine și cu CFR Cluj. Nu mai am ce să demonstrez în România. Accept criticile, dar să nu fie răutăți”.

Petrescu:
”Nu accept caterinca”

Dan Petrescu a explicat cu ce l-a mai supărat Ilie Dumitrescu: ”Culio era bătrân. Jucătorii mei nu mai știau să joace fotbal și ne apărăm. Asta s-a creat după primele trei meciuri. Ceea ce era total fals. Noi am atacat și la Astana, și cu Viitorul, în Supercupă, am atacat și cu Iașiul. Dar n-am marcat. Asta e România, asta e presa. Acceptăm orice critică, dar nu accept să se vorbească la caterincă de jucători, că vezi Doamne ”lui Culio mai dați-i contract cinci ani”. Păi, Culio e cel mai bun jucător din istoria CFR-ului și, sincer, n-ar trebui să vorbească nimeni rău de el. Iar a făcut un meci mare și e un jucător care n-aș vrea să îmbătrânească”.

Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, urmareste meciul de fotbal contra echipei FC Astana din prima mansa a turului I preliminar al Ligii Campionilor, desfasurat pe stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj-Napoca, miercuri, 17 iulie 2019. DAN HORIA TAUTAN / MEDIAFAX FOTO

Ilie
Dumitrescu: ”El era la Sportul când antrenam AEK”

Aflat în studioul Digi Sport, Ilie Dumitrescu a ascultat în direct atacul lui Dan Petrescu și i-a dat replica fostului coleg: ”Să nu uite că el era la Sportul când eu semnam cu AEK Atena. După aceea am fost la PAOK, iar el nu știu pe unde era. Că nu am mai continuat pe acest drum, e altă poveste. Am ales să fiu analist sportiv. Eu sunt imparțial, spun ce simt. Foarte bine că echipa s-a mobilizat”.

Ilie a mai spus: ”Bine, să-i dea lui Culio, cel mai bun străin din istoria CFR-ului, contract pe 5 ani. E problema celor de acolo cum gestionează clubul și bugetul. Poate criticile i-au motivat. Culio a fost printre cei mai buni azi, iar Dan Petrescu s-a dezlănțuit la declarații”.

Dumitrescu crede că ”Bursucul” e obișnuit să i se cânte în strună: ”Petrescu e încojurat de un nucleu de persoane, iar ce spune el e literă de lege. Dacă el zice că în paharul ăsta cu apă e vin roșu de Bordeaux, toți sunt de acord. Nu, aici e apă plată! Nu sunt la club ca să iau decizii, dar nu aș fi fost de acord cu multe decizii”.

Ilie Dumitrescu FOTO: Libertatea

Urmează
Maccabi Tel Aviv

CFR Cluj va juca în turul II preliminar al Ligii Campionilor contra campioanei Israelului, Maccabi Tel Aviv. Prima manșă, la Cluj, miercurea viitoare, ora 21:00, iar returul, la Tel Aviv, marți, 30 iulie, ora 20:00. Până în grupele UCL mai sunt trei tururi. Dacă va fi eliminată de Maccabi, CFR va continua în turul 3 preliminar din Liga Europa.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

 
 

Urmărește-ne pe Google News