Libertatea: Ce veţi face de Sărbători?
Dana Popescu: Vom petrece împreună, la Timişoara, alături de familia lui, la fel ca-n anii trecuţi. Ce planuri v-aţi făcut pentru 2011? Avem mai multe planuri, le vom duce pe toate la bun sfârşit, e bine că ne avem unul pe celălalt.

Fata şi-a pierdut fratele în 2009

O căsătorie?
Nu putem vorbi despre asta, toate la timpul lor. Putem spune că, după o relaţie de peste doi ani şi jumătate, există o legătură foarte puternică între noi. Ne iubim foarte mult şi asta contează.

Ce faceţi, de obicei, când ajungeţi acasă, pe Bega?
Ca-n fiecare an, pe 24 decembrie, vom împodobi bradul de Crăciun. Doar că acum nu va mai fi la fel, asta după ce anul trecut mi-am pierdut fratele. Important e să avem linişte.

Ce-i transmiţi lui Janos de Sărbători?
Pe lângă ce o să-i transmit personal, să aibă multă forţă şi încredere. Este un jucător foarte ambiţios, foarte bun, am mare încredere în el.

De obicei, ce îl sfătuieşti?
Depinde foarte mult de moment, de situaţia în care se află el… Şi la bine, şi la rău sunt alături de el.

Şi te ascultă? (râde)…
Sunt situaţii în care mă ascultă, dar face ca el, şi momente în care merge pe mâna mea şi nu i-a părut niciodată rău.

 
 

Urmărește-ne pe Google News