“Nu am nimic cu nimeni, aşa m-am bucurat eu după gol. A fost o reacţie de bucurie. Nu a fost nici un mesaj pentru cineva anume”, a încercat să-şi justifice gestul Dănciulescu, la finalul partidei. Şi administratorul delegat al bucureştenilor, Cornel Dinu, i-a luat partea jucătorului, precizând: “La Dănciulescu a fost doar o răbufnire de satisfacţie”.

Confruntat cu o posibilă suspendare din cauza acestui gest reprobabil făcut pe terenul de joc, Ionel Dănciulescu poate răsufla uşurat. Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat că atacantul nu va fi sancţionat.

”Am văzut gestul lui Dănciulescu, l-a făcut înspre propria galerie. Poate i-au zis ăia ceva. El este unul dintre simbolurile lui Dinamo. Dar nu se sancţionează gestul ăsta. Nu are rost să sancţionăm toate prostiile astea. La noi, în România, arătarea degetului mijlociu nu se pune. În străinătate se sancţionează, pentru că înseamnă ceva”, a spus, la gsp tv, Dragomir.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News